Clubbin`

M-am dus în club... muzică bună, aglomeraţie, agitaţie… aşa şi trebuie… îmi place... simt vibraţia, energia din jur...

Uitasem cum este să trăieşti într-o astfel de lume… o redescopăr, la a doua tinereţe :)

Ce-aş putea zice… în mare parte, a ramas cam tot cum ştiam eu... doar denumirea s-a schimbat. Odată, se numea discotecă... acum este CLUB. Mai fancy, mai pentru oamenii de azi... Şi s-a mai schimbat ceva: STRĂLUCIREA! Dacă odată te duceai îmbrăcat cu ce iţi venea la îndemână, acum trebuie să fii cât mai „glamorous”, să respecţi eticheta clublui. O adevărată artă se regăseşte aici. Ok, să zicem că accept şi această evoluţie... Ce m-a şocat a fost lipsa de coloană vertebrală a bărbaţilor/băieţilor. Nu a tuturor, ci doar a celor veniţi special pentru a agăţa...

Între două melodii, am avut timp să urmăresc comportamentul acestora... şi am rămas cu gura căscată... cât de mult se înjosesc... spre exemplu, un tip bine făcut, îmbrăcat elegant, se tot fâţâia pe lângă o duduie de vreo jumătate de oră, neştiind cum să se bage în seamă cu ea... oricum, era evident că o savura cu toată fiinţa... cu fiecare mişcare pe care o făcea, se apropia tot mai mult de ea... când îi prindea privirea, nu ezita să îi arunce un zâmbet larg. În schimb, duduia, de fiecare dată când „îl observa”, îi întorcea spatele, elegant... Concluzia? NU VREA, tipule... treci la alta... însă el, nu şi nu... perseverent gagiul... Ok, pân` la urmă vede că nu are şanse, trece la o alta, prietenă cu duduia mai sus menţionată... şi povestea se repetă... iar zâmbete, iar avansuri subtile... numai că aceasta părea că îi intră în joc... parţial!!! Observând o aprobare tacită, tipul parcă înnebuneşte... şi începe să danseze (total neinspirat, zic eu) ca un nebun pe lângă ea. Încearcă să intre în vorbă cu ea, chiar mi se părea că o agasează... tipa, destul de inteligentă, i-a făcut puţin jocul şi apoi l-a îndepărtat destul de frumos (nu ştiu cum, am pierdut actul ăsta). Ceea ce m-a distrat a fost că fata se distra la nebunie pe seama BĂRBATULUI. Mai avea puţin şi se tăvălea pe jos de râs de felul cum dansa tipul, de felul cum se comporta...

Acum, dacă ar fi să-l întâlnesc pe acest BĂRBAT, marea mea întrebare pentru el ar fi: „Ai realizat cât ai fost de penibil?!?”

De când m-am trezit, mă gândesc dacă acest tipar de bărbat se găseşte peste tot sau e doar o mică excepţie de la regulă? Tind să cred că este o regulă... mi se pare că l-am mai zărit şi cu alte ocazii. Nu vreau sa pun o etichetă, totuşi. Oare chiar aşa de disperaţi suntem? Oare femeile tot aşa se comportă?

DE DRAGOBETE

     Aş face o nebunie… i-aş trimite mesaj… unul în care să-i spun că o iubesc... de Dragobete... Doar atât vreau să-i zic! Nu e nevoie de mai multe cuvinte, le ştie prea bine! I l-aş trimite nu pentru că aş vrea să o recuceresc, ci pentru că aşa simt...
     O iubesc… pentru că m-a iubit… pentru că mi-a arătat cum să iubesc… pentru că, atât timp cât a fost în viaţa mea, mi-a colorat-o…
     O iubesc… chiar dacă m-a rănit… chiar dacă nu mă mai iubeşte… chiar dacă mi-a spus că mă urăşte (câteodată)…
     James Thurber zicea: „Nu privi înapoi cu mânie...” şi am înţeles că aşa trebuie să fie. Toate clipele petrecute alături de ea le voi păstra într-un colţişor de suflet, pentru mine... mi le voi aminti întotdeauna cu drag, ori de câte ori voi vrea să visez la ceva frumos... mă voi hrăni din ele când voi simţi... le voi pune în practică atunci când va fi nevoie. 

     Cei care decid că amintirile relaţiilor eşuate nu merită păstrate, se înşeală. Îşi pustiesc sufletul, şi-l lasă dezgolit. Eu vreau ca al meu fie cât mai bogat...

Am iubit-o, o iubesc şi o voi iubi mereu!

P.S.: Îi voi trimite mesajul...

All about loving you!

 "El: Crezi că nu aş fi sărit?
  Ea: Ba, cred ca da... Ţi-a plăcut? Eu am stat cu sufletul la gură...
  El: Mie nu îmi trebuia paraşută, aveam aripi de la tine..."

Şi tot n-a fost de ajuns... Poate data viitoare!

Să mă prezint!

Salutare! Mă numesc Săceanu Adi Constantin, născut la 3 septembrie 1980.

Educaţie:

- Cei 7 ani de acasă, sau mai mulţi... a se vedea „Mi-e dor de ea!”

- Şcoala cu clasele I – VIII, nr. 6, Băileşti, Dolj: 1987 – 1995;

- Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova, Dolj: 1995 – 1998;
- Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, Băileşti, Dolj: 1998 – 1999;
- Facultatea de Automatică, Claculatoare şi Electronică, Colegiul Tehnică de Calcul: 1999 – 2001;
- Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”, Drăgăşani, Vâlcea: 2004 – 2006.

Familie: 

Părinţi – Mihaila şi Firu;
Frate – Dragoş Alexandru;
Surori – Luciana Ştefania, Daniela şi Rodica. 

Stare civilă:

Necăsătorit (va veni timpul să se schimbe şi asta).

            Job:

- I.J.J. Timiş, Compartimentul ordine publică şi negociatori - cine vrea să îmi audă vocea mea suavă, să mă sune la telefonul fix de pe site-ul insituţiei şi cere la biroul la care lucrez ;) în 99% din cazuri voi răspunde eu. Glumesc acum... sper că nu vă propuneţi să mă înebuniţi cu telefoanele, că vă amendez :P

            Pasiuni/hobby-uri:

Călătoriile, în special la munte, sportul, să ascult o muzică bună, calculatorul şi internetul.

            Ce apreciez:

Sinceritatea, curajul, spontaneitatea, buna dispoziţie, bunul simţ.

            Ce urăsc:

Laşitatea, prefăcătoria, servilismul (mai pe româneşte, pupincurismul), prostia.

            Despre mine, în general:

Nu prea mi-a plăcut cartea... în sensul că, decât să tocesc un comentariu sau să memorez 3 strofe dintr-o poezie, mai bine învăţam 10 formule la mate... În urmă cu ceva vreme mi-am descoperit latura poetică, cea umanistă... am ajuns un fel de Creangă, păstrând proporţiile.
Am ştiut întotdeauna să împuşc notele, nu prea am ieşit în evidenţă – nici în generală, nici în liceu, nici la facultate, pe niciunde – cu toate astea, am fost un elev model, liniştit, peste medie, cu tendinţe de locuri fruntaşe. Cine ştie, dacă nu era lenea asta...
Sunt o persoană destul de calmă, calculată, liniştită, cu toate că toată lumea mă vede ca un Speedy Gonzales, chiar un factor de stres (având în vedere volumul de muncă, chiar e necesar). În situaţii limită, nu îmi pierd cumpătul... sunt chiar un punct de sprijin pentru ceilalţi. Cu toate acestea, nu îmi plac surprizele... la mine trebuie să fie totul dinainte ştiut, să fie suficient timp cât să îmi iau măsuri de precauţie. 
Visez şi eu, dar prea puţin. Nu am primit prea mult ajutor de la alţii, am făcut totul pe propriile forţe, de aceea nu m-am avântat în a visa. Visez o femeie lângă mine, 2 copii, o locuinţă şi o viaţă liniştită.
Sunt sociabil, dar nu de la prima vedere... îmi rezerv dreptul de a analiza persoana cu care intru în contact şi de a decide dacă se merită efortul de a socializa... de aceea, prietenii mi-i număr pe degetele unei singure mâini... amicii pot fi aşezaţi pe degetele a două mâini iar cunoştinţele nu le-am numărat, căci nu se pun la socoteală. Am simţul umorului destul de dezvoltat, socializez cu oricine, până la o anumită limită, fie că îmi place, fie că nu, pentru că... nu prea m-am obişnuit cu gestul de a refuza oamenii.

Iert repede, chiar prea repede... dar NU uit prea repede... oricum, staţi pe pace, nu-s răzbunător...

Îmi provoacă repulsie persoanele care mă mint şi care nu au tărie de caracter şi curajul să spună adevărul, dar şi cele care dau dovadă de laşitate.
Sunt un familist convins... pe principiul „Sângele apă nu se face”, fac orice pentru familie...Pentru persoanele care într-adevăr cred eu că merită, îmi dau şi viaţa...pe aceştia i-am inclus deja în familie... pentru ceilalţi, fac mult mai puţine... ce să spun, nu mă lasă sufletul să văd un om în dificultate fără să îl pot ajuta, dacă am posibilitatea! 

Cred în Dumnezeu, dar nu într-atât încât să mă călugăresc... mă duc la biserică (ar trebui să mă duc mai des), mă rog pentru cei dragi şi nu numai, aprind o lumânare...Până aici, numai lucruri bune despre mine... lucruri rele? NU există :)) Mă credeţi? Nici eu... Cu ce aş putea să mă denigrez? Sunt o persoană delăsătoare, introvertită, prea puţin ambiţioasă. Nu prea ştiu să îmi exteriorizez sentimentele, mai bine mă exprim în scris... alte lucruri nasoale despre mine? FUMEZ!!! Şi tot nu am reuşit să mă las. Sper să fie cineva care să mă determine să o fac şi p`asta! Pentru celelalte lucruri rele, există loc pe blog de comentarii (sper să fie cât mai puţine pe această temă)!

Şi cam atât... Mă opresc aici... altfel, nu ar mai exista niciun mister despre mine. Şi dacă nu e mister, atunci nu mai are farmec!