29 mai 2011

VOLTAJ… LA PUTEREA A TREIA!


     De când am ajuns pe la Banat, am tot ţinut să nu ratez vreun concert, indiferent de cine era prezent pe scena! De la unele dintre ele nu am avut aşteptări, m-am dus din curiozitate ori din prisma renumelui celor care concertau. Cu toate acestea, am dorit neapărat să asist la concerte susţinute de 3 dintre formaţiile titrate ale muzicii româneşti: DIRECŢIA 5, HOLOGRAF, VOLTAJ!
     Direcţia 5 a fost prima dintre cele 3 pe care am văzut-o în concert... şi nu o dată, de două ori... de fiecare dată în Piaţa Unirii. Am avut deosebita plăcere de a asista la un concert fenomenal, în care membrii formaţiei au făcut în aşa fel încât să antreneze întregul public, de la mic la mare!
     Holograf a concertat anul trecut, dacă nu mă înşel... dar băieţii şi-au făcut programul neţinând cont de al meu. Şi aşa m-au prins în concediu, plecat departe de Timişoara. Însă am ţinut neapărat să îi văd... De Ziua Femeii am fost în clubul unde îşi anunţaseră prezenţa pentru a-i vedea... Şi da, au făcut show după renumele pe care şi l-au creat! Totuşi, aş vrea să îi pot urmări într-un concert în aer liber, unde să se poată aduna câteva mii de fani...
     Rămăsese de văzut Voltaj. Auzisem de la diferite persoane că fac o atmosferă incendiară... iar acest lucru m-a aţâţat şi mai tare atunci când am aflat că vor concerta în Timişoara... aşa că, pe 27.05.2011, la orele 19:30, eram prezent în Parcul Rozelor... Deepside Deejays a încălzit atmosfera, pentru ca, timp de aproape 2 ore, mulţimea pestriţă să se bucure de melodii cu „voltaj” maxim! Oooo, da! Şi ce atmosferă... ce melodii... au reuşit să mişte de pe loc şi să-l facă să bată din palme şi pe cea mai dezinteresată persoană dintre cele prezente! Nota 10! Chiar cu plus! Numai să fi văzut un copil de maxim 5 ani cum bătea şi el din palme, cocoţat pe umerii tatălui... Fantastic!!!
     Aceşte formaţii îşi merită renumele cu adevărat! Oare cum ar fi un concert în care aceşti 3 giganţi să cânte împreună?
     Aşa că, dacă aveţi ocazia să urmăriţi una din cele 3 formaţii, nu rataţi!!!

23 mai 2011

MULŢUMESC!!!

     Sunt doar câteva cuvinte de această data... nu ştiu cu ce aş putea umple foaia... poate doar să mă compătimesc sau să aştept compătimire, iar asta nu vreau! Scriu aici şi acum pentru că în ultima vreme mi se cam înnecaseră corăbiile... aşa a fost să fie conjunctura situaţiilor şi întâmplărilor. A fost şi apogeul furtunii, dar a trecut! Acum, totul este iarăşi limpede... s-a înseninat cerul, nu pentru că ceva major s-a schimbat sau s-a întâmplat! NU... totul ţinea doar din felul în care priveam lucrurile.
     Cum am reuşit? Cu ajutorul Cristinei, o persoană cunoscută mie doar prin intermediul facebook-ului şi pe care am încercat să o "descifrez" prin ceea ce scrie pe blogul ei... Cristina a avut inspiraţia să scrie un articol (De-a râsu` - plânsu`) într-un moment cum nu se putea mai bun pentru mine... Citindu-l, mi-a deschis ochii, m-a făcut să privesc lucrurile din alt unghi... şi nu pot decât să îi dau dreptate, pentru că începusem să alunec pe această pantă periculoasă... şi, ca să n-o mai lungesc cu vorbe inutile (pentru că nu încerc s-o impresionez) îi spun pur şi simplu: "MULŢUMESC!" (a nu se încerca citirea printre râduri sau răstălmăcirea celor scrise aici... totul trebuie luat ca atare :P).
Şi mă declar un fan al blogului ei! :)

17 mai 2011

GOANA DUPA ILUZII


     Competiţie.... aş spune că e o caracterizare generală a stării oamenilor din ziua de azi şi mi se pare genială. Oriunde te duci, orice întrebi sau orice vezi te duce cu gândul la acest cuvânt: COMPETIŢIE.
     De mici, încă de la grădiniţă, învăţăm să fim ambiţioşi, să fim mai cuminţi decât ceilalţi copii. Ajunşi la şcoală, această problemă devine mai apăsătoare cu cât înaintăm în vârstă – să ai note mai bune, dacă se poate să fii no. 1 – să fii manierat, să nu te implici în bătăi etc. Totuşi, competiţia se dezvoltă pe toate nivelurile: şcoală, sport, artă, fashion etc. Concursuri peste concursuri... Cum să pierzi tu un joc? Sau cum să nu ai şi tu nu ştiu ce haină ca X-uleasca... sau chiar mai cool ca a ei!!! La festivalul de recitat poezii cade greu dacă ai luat locul doi, locul I revenind rivalei de moarte... Aşa am fost învăţaţi de părinţi, cu voia sau fără voia lor, prin ştiinţă sau neştiinţă... şi e un lucru bun! S-ar părea că doar pe timpul facultăţii se mai diminuează competiţia (pentru unii): e vremea distracţiei, a marilor descoperiri (sau nu?!?), a delăsării parţiale/totale. Nu te mai interesează decât să iei nota de trecere... Să fie momentul de linişte dinaintea furtunii?
     Se ascute lupta atunci când termini facultatea, îţi iei o slujbă, îţi întemeiezi o familie, apare copilul/copiii... şi atunci să vezi competiţie. Ai ambiţia să prinzi cel mai bine plătit serviciu, să urci cât mai repede în ierarhie, să scoţi şi din piatră seacă orice bănuţ posibil ca să îţi faci viaţa cât mai frumoasă (ţie şi familiei)... Unii vor spune că nu lucrează pentru bani, că tot ceea ce fac, fac din plăcere, că banii nu au valoare. Dooooh! Dacă e aşa, de ce nu se mulţumesc cu mai puţin? De ce aleargă întotdeauna pentru şi mai mult? Ştiu că e o vorbă prin domeniul economiei care zice: cu cât ai mai mulţi bani, cu atât cheltui mai mulţi (ori ceva de genul. Cine o ştie, să mi-o zică şi mie :D).
     Competiţie... daaaaaaa, peste tot vezi asta! Nu-i de mirare, doar trăim în secolul vitezei. Alergăm înnebuniţi după faimă, glorie, dar în mod special, după BANI, încât uităm a mai fi oameni. Cum facem asta? Inconştient, zic eu... Dăm din coate să răzbim în lumea asta insensibilă, încât uităm de cei din jurul nostru, cei dragi nouă (ca să nu vorbesc de un necunoscut)!
     Cum să îţi treacă prin gând să ajuţi un necunoscut atunci când îl vezi căzut pe stradă? Sau o bătrânică, încercând să urce în tramvai sau care trage după ea sacoşa cu cumpărături de la piaţă? Ori o domnişoară care este tâlhărită în plină zi? În sinea ta, îţi repeţi, ca pe o scuză puerilă, că pe tine nu te-a ajutat nimeni... să se descurce fiecare cum poate!
     Visezi la concedii în străinătate, sejururi în Alpi, plimbări cu gondola prin Veneţia, o excursie la piramide sau mai ştiu eu unde te poartă imaginaţia! Visezi la toate acestea, meritat, ca să îţi poţi trage răsuflarea după eforturile înzecite. Crezi că aceste scurte escapade din rutină te pot apropia de cei dragi? Pe moment, poate îi ai aproape! Dar când se termină? Ai şters cu buretele îndelungatele zile, unde 15-20 ore/zi eşti plecat cu gândul sau cu trupul prin pitorescul meleag al muncii!
     Oare dacă eşti bogat eşti fericit pe deplin? Câţi oameni bogaţi sunt fericiţi cu adevărat? De ce nu se arată şi partea „nevăzută” a banului? Căci banii nu aduc fericirea (şi cârcotaşii vor comenta că o întreţin)... fericirea se află în noi, în lucruri mărunte, simple... cât mai simple!!!
     Opreşte-te din alergat!!! Trage-ţi răsuflarea! Priveşte omul! Priveşte-i în suflet! Simte-l! Vezi ce vrea cu adevărat, nu ce spune... Ajută-l! Nu-l lăsa să plece cu impresia că nici pe el nu l-a ajutat nimeni la greu... astfel, el, la rândul lui, va ajuta un altul. Şi aşa, puţin câte puţin, pas cu pas, lumea va deveni mai bună!
OPREŞTE-TE din goana după iluzii!


13 mai 2011

CÂT POŢI TU DE TARE!

     A înnebunit lumea sau eu sunt contratimp? Am rămas eu în urmă cu ştirile, n-am fost atent la ce se întâmplă? Am greşit undeva? Sunt un neînţeles? Lua-m-ar necuratu’ dacă ştiu ce să mai înţeleg din toate astea…
     Privind în urmă, pot spune că am ajutat cât am putut eu mai bine... pe unii mai puţin, pe alţii mai mult. Am ajutat anumite persoane încât se pare că acest lucru a devenit obişnuinţă! Vaaaaai, dar ce frumos se purtau cu mine, de câtă linguşire puteau da dovadă, cât de preţios eram pe atunci. Acum, când nu mai au nevoie de ajutorul meu, au trecut la gesturi mişeleşti... au puterea să lovească şi nu ezită... însă lovesc cu stil, de faţă cu alţii, să se vadă cine-s ei şi ce pot face... 

Vrei să cunoşti un om? Dă-i putere de decizie asupra altora!Abe Lincoln (1809-1865)

     Unii sunt mult mai „inteligenţi”! Aruncă momeală, să vadă cum reacţionezi, dacă reacţionezi... dacă ai tupeul să o faci, imediat inventează metoda de a răstălmăci sensul vorbelor, de a denatura adevăratul motiv pentru care te atacă... de parcă s-ar fi întâlnit hoţul cu prostul.
     Am fost avertizat despre oameni ca ăştia, ferească-mă Sfântul de nu... mi s-a spus despre ei că ar vinde-o şi pe mă-sa,  numai să le fie bine... dar am zis că nu are cum să mi se întâmple, că-s prea valoros, prea de neînlocuit ca să dea şi-n mine... na, uite că m-am ars cu încrederea asta a mea... am muşcat-o... NIMENI nu e de neînlocuit!!! Cu toate astea, nu am cerut să mi se facă statuie, n-am cerut preamărire. Ce mi s-a spus, asta am făcut, fără a comenta... am făcut chiar mai mult decât trebuia, pentru că aşa mi s-a părut corect... În schimb, am cerut doar să fiu respectat şi apreciat pentru ceea ce fac! Dar cu aşa specimene, nu e loc de aşa ceva!
     Cum ai defini acest caracter? Ce suflet are? Cum trebuie să procedezi cu el?
     Îţi spun eu: atâta timp cât are nevoie de tine şi deţii controlul, arde-l! Dacă e la pământ şi ai ocazia, dă-i să-l doară! Căci, aşa cum zicea maica (vezi postul „Mi-e dor de EA!”, spre final), „dacă vezi săracul cu două oale, să i le spargi pe amândouă!”. Sau ai varianta hard la îndemână... dacă-l vezi căzut la pământ, îngroapă-l şi mai tare (asta dacă te ţine sufletul), căci omul e făcut să uite... toate lucrurile cu care l-ai ajutat odată sunt date uitării!
     În final, concluzia e doar una: ai ocazia „să fuţi”, DO IT! Bate-ţi joc de om, înjură-l, minte-l, joacă-te cu mintea lui, amăgeşte-l! Să nu-ţi pese de nimeni şi nimic, doar interesul tău... Căci atunci când se va întoarce roata, măcar să ştii pentru ce vei fi futut!

8 mai 2011

Am primit NIMIC şi TOT

"Mi se părea că te cunosc,
Dar rănile mă tot opreau
Să te cuprind... şi e firesc,
Jaruri în inimă m-ardeau...

De ce m-ai condamnat să sper,
Oare-ai uitat cât te iubeam?
În suflet ninge şi e ger
Şi-n casă lumânări nu am...

Cerneala s-a uscat pe foi
Căci am tot scris gânduri amare,
Am pozele în care noi
Ne-mbrăţişam şi prea mult doare...

Nu îţi mai cer de-acum nimic,
Căci am primit NIMIC şi TOT;
Să nu îmi ceri să-mi fii amic,
Eu pentru tine nu mai pot..."

6 mai 2011

I WISH...

Că tot se apropie ziua mea, m-am gândit să trec aici ce mi-aş putea dori... ca să ştie „lumea” din timp, să aibă timp să mă fericească :))) Nu o să cer aici sănătate, fericire şi altele care nu depind de oameni... numai lucruri! Aşa că, let`s begin!
1. Un aparat foto, dar sa fie mai performant decât cel pe care îl am eu acum (deţin un Nikon de 10 megapixeli, cu zoom de 3.6X);
2. Un telefon, dacă se poate Nokia C6, dar ţinând cont de faptul că este doar ziua de nume, mă mulţumesc şi cu un C5... C6-le îl aştept pe la începutul lui septembrie :));
3. Un fier de călcat (cel pe care îl am nu face treaba după renume);
4. Dacă tot am adus aminte de fierul de călcat, să fie în lista de dorinţe şi o masă de călcat! :D;
5. Un set din acela de bucătărie compus din spumieră, polonic şi ce mai conţine setul (am eu unul, dar e din plastic);
6. Un filtru de cafea;
7. 5 bucăţi „Chokotoff”, din alea mici, 4 bomboane de cioco într-un ambalaj... nu costă mai mult de 1 leu/bucata!
Cam atât... lista a fost făcută în ordinea „priorităţilor”! Nu-s pretenţios prea tare, nu? Acum să nu se înghesuie lumea să-mi aducă Chokotoff-ul :P
Dacă are cineva alte idei, sunt deschis oricăror surprize :D
 

5 mai 2011

DE MODĂ NOUĂ

     Treptat, s-au adunat frustrările... frustrări legate de un lucru simplu... Ajut oamenii ori de câte ori pot. Din când în când, mai primesc şi câte-un mulţumesc (cu greu scoţi aceste cuvinte din guşa vreunui guzgan neologic)! Până aici, toate bune şi frumoase! Nimic deosebit, nimic pentru care să aduni frustrări. Dar se ajunge ca, pentru unele persoane, ajutorul dat să fie acordat mai tot timpul, de parcă ai fi  venit pe lumea asta cu acest scopu!!! Acestea nu mai încearcă să vadă dacă se poate rezolva problema cu puterile lor, să-şi pună mintea sau fizicul la contribuţie... Nuuuuuu. Pentru ce să mai omoare neuronul atâta timp cât există cineva acolo care îi rezolvă cât ai zice „peşte”. Şi uite aşa, uşurel, acest ajutor devine o obişnuinţă. Nu li se mai îmbujorează obrajii atunci când te roagă să le întinzi mâna, nu se mai bâlbâie când îţi spun, prind chiar tupeu... Ba, uneori, se supără atunci când îi refuzi politicos, sub motivaţia că ai alte lucruri mai importante de făcut pentru sufleţelul tău! Că doar e obligaţia ta de a-i scoate din mocirla în care s-au băgat, îţi este scris în fişa postului! 

„Când cere ajutorul cel ce a căzut în apă, aleargă... dar nu-l confunda cu cel care petrece, de plăcere, la baltă!” – N. IORGA

     Şi cu toate acestea, nici aşa n-ar fi mare supărarea. Frustrarea se adună atunci când te caută doar atunci când au nevoie. În restul timpului, uită de existenţa ta. N-ar fi frumos ca, fără niciun motiv, să te caute şi să te invite la o terasă, la o cafea/suc/bere? Sau măcar să sune să te întrebe de sănătate, despre cum merge treaba pe la serviciu, dacă cei dragi ţi-s sănătoşi etc. NUUUU!!! Pentru ce să te agiţi să faci şi lucrurile astea când ştii că oricum te ajută omul, doar are destul bun simţ să nu te refuze! Şi să nu care cumva să te mire dacă, peste timp, vei auzi din partea acestora cum te înjură, te bârfesc, îţi mai înfloresc şi cine ştie ce povestioare, numai ca să fie treaba bună până la final.
     Ţine şi asta de cei 7 ani de acasă sau trebuie să capeţi astfel de abilităţi? Cât de greu este să tragi o linie între a fi mitocan şi a fi cu bun simţ?
     Aşa o fi acum, s-a inventat o modă nouă... până se umple paharul, ajutăm în continuare! După asta, cine ştie ce se va mai întâmpla! 
     Dar pe mine cine mă ajută?

3 mai 2011

Împărat pentru 9 zile

Îmi luai mielul de lesă şi găina, cu ouă cu tot, în paporniţă şi pornii spre Timişoara... mă dusăi acolo unde este gălăgie, agitaţie, unde parcă tot ce te înconjoară este în continuă mişcare. Şi cu toate astea, sunt relaxat şi plin de energie. Am avut parte de zile pline de linişte... departe de tot ce înseamnă forfotă, tramvaie, trolee, motoare, girofare şi sirene... am fost ACASĂ, la Băileşti!
Ce s-a întâmplat în aceste zile? Nimic interesant, tocmai aici este farmecul. Doar în sânul familiei... o ieşeală, două prin oraş, câte-o vizită pe la rude, în plimbare...  şi în rest, prin casă, prin curte, să aud cum cântă cocoşul, cum latră câinele vecinului, cum pârâie motoreta vreunuia pe strada. J  Acele lucruri pe care nu le găseşti decât la ţară...
Am mai descoperit un lucru minunat, pe care nu cred că l-aş putea găsi în Timişoara: câteva seri la rând, după lăsarea întunericului, ieşeam din casă ca să ascult... o privighetoare care profita de linişte din jur pentru a se face auzită mai bine! Minunat!!!
Mi-a prins de minune leneveala... ca un împărat am fost... nu tu program de trezire, nu tu gătit, nu tu spălat vase, nu tu grija curăţeniei... cuvântul care m-ar descrie perfect ar fi: TRÂNTOR!
Aaaaa... şi să nu uit: aproape deloc internet... printre picături, mai aruncam şi eu o geană pe fb sau schimbam o vorbă, două, pe mess... în rest, nichts!
Şi cum se putea încheia un aşa sejur? Cu un eveniment important în familie... botezul nepotului meu. Voie bună, joc şi veselie, mâncare şi băutură pe săturate...
Toate aceste lucruri, adunate, m-au hrănit cu energia atât de trebuincioasă pentru agitaţia şi nebunia de acasă... a doua mea casă, Timişoara! Până la o nouă evadare din junglă, sper să fie suficientă!