Mi-e dor de EA!

Mi-am propus să scriu aceste rânduri după ce am citit blog-ul cuiva... dacă citește, va ști :)

Având un titlu atât de sugestiv, mulţi se vor duce cu gândul că scriu aceste rânduri pentru "acea" fată... dar nu, aici nu va fi vorba despre ea, ci despre o altă persoană... mult mai specială!

Aceasta persoană mi-a marcat întreaga viaţă, încă de la naştere... datorită ei sunt ceea ce sunt. Ea a fost ce-a care m-a învăţat ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ce trebuie ocolit şi ce trebuie înfruntat. Ea mi-a insuflat spiritul de a munci, de a fi corect faţă de alţii, de a fi o persoană respectuoasă, de a fi OM... EA este bunica mea, sau MAICA, aşa cum îi ziceam toţi nepoţii (şi mulţi a avut...).

Până la vârsta de 10 ani nu prea mi-o amintesc aşa bine, nu pot spune multe lucruri... eram doar un copil care se ducea la şcoală şi venea acasă, ştia că masa este gata şi că apoi trebuie să se joace, lipsit de orice griji... şi cam atât... îmi trec prin minte doar flash-uri, cum ar fi taiatul porcului, la care eu trebuia să particip neapărat, să îi arat că sunt viteaz... ea era în bucatarie, în şofru, în curte, pregătind cele necesare şi zorindu-ne pe toţi să ne facem treaba trasată :D

Trebuie precizat că toată viaţa nu a ştiut altceva decât muncă, muncă şi iar muncă... pot spune că pentru ea era ceva normal pentru perioada pe care a trăit-o.

Abia după Revoluţie amintirile încep să fie mai pregnante, mai vii. Atunci a început „calvarul” meu cu ea, cearta de (aproape) fiecare zi...

Ca mulţi altii, am primit pământul înapoi de la stat. Şi uite aşa ne-am procopsit cu ceva vie şi niscaiva pământ. În fiecare primavară trebuia să răspund prezent la săpatul viei, la porumb, la floarea soarelui, la lubeniţe şi te mai miri la ce... în fiecare toamnă trebuia să răspund prezent la strânsul recoltelor... între cele două anotimpuri, recoltele trebuiau întreţinute... apoi, ca o familie muncitoare, ne-am luat şi o vacă, două, trei, patru... doar erau bune la casa omului... atunci când nu era de săpat pe la vie sau porumb, trebuia să alergi cu animalele la păscut, să strângi fânul pentru acasă şi pentru iarnă... şi nu prea conta dacă ploua sau era caldură înăbuşitoare...

Nu mă pot abţine să nu adaug un rând aici: gustoasă mai era mâncare la câmp, sub căruţă, la umbra... pâine, ceapă, brânză, şuncă, zacuscă sau te miri ce... şi acum imi lasă gura apă!!!

Eram eu tânăr şi viguros, dar nu mă puteam compara cu ea când se ajungea la muncit... întotdeauna mă zorea, îmi spunea că sunt puturos... era întotdeauna în faţa tuturor şi parcă ne făcea să ne ruşinăm că nu puteam ţine pasul cu ea. După o zi de muncă în câmp, ajungea acasă şi punea masa, apoi se apuca de gătit... şi începea să strige la unul sau la altul ca să hrănim găinile, porcii, să adăpăm vacile, să cărăm iarba din căruţă... când noi vroiam doar să găsim cu disperare patul sau vreun colţişor ascuns de soare, să nu ne intersectăm cu ea ca să ne mai pună la nu ştiu ce treaba :D

Doamne, nici nu mai pot să ţin numărătoarea de câte ori ne trezeam cu noapte-n cap (începând cu miezul noptii, m-am trezit la aproape fiecare minuţel din noapte)... mă suiam în căruţă, o lăsam pe ea la conducere şi eu mă puneam să mai dorm, măcar 5 minute dacă se putea... şi ea încerca să evite cât mai multe gropi, să facă zgomot cât mai puţin...

Nu pot să nu aduc aminte despre certurile noastre legate de ora de sosire din oraş... obligatoriu până nu se întuneca, altfel era belea mare... degeaba îi explicam eu că fetele de vârsta mea stau până spre dimineaţă, ea nici nu vroia să audă... pe toate le eticheta ca fiind curve :)); se punea la somn odată cu găinile şi apoi puteam liniştit să plec în oraş... problema era la întoarcere, să nu mă simtă când intru în casă... mă bufneşte râsul când mă imaginez mergând pe vârfuri, cu încâlţămintea în mâini, fără să fac vreun zgomot... şi ce mai înjuram clanţa uşii de la hol sau de la dormitor, când începea să scârţâie.... inima îmi era cât un purice... dacă auzeam vocea ei, înlemneam... parcă şi acum o aud: „La ora asta vii? Mâine mai eşti în stare de ceva?”.

De sărbători, mesele au fost întotdeauna pline, în funcţie de specific... de Paşti nu putea lipsi mielul şi ouăle. De Crăciun, nu lipsea carnea de porc, cârnaţii, caltaboşul şi piftiile... şi la fiecare sărbătoare cât mai multe prăjituri. Mă trezea şi atunci mai devreme că să o ajut cu ceva prin bucătărie sau ca să mă trimită la vecini să dau de pomană.

De câte ori nu mă chema în bucătărie să mă înveţe să gătesc, zicându-mi că îmi voi lua o nevastă puturoasă, care nu ştie să gătească şi că va trebui să fac eu de mâncare, să spăl, să fac curat. Ce îi plăcea să mă tachineze cu asta, eu susţinând sus şi tare că nu îmi voi lua o astfel de nevastă :D

Frica de Dumnezeu tot de la ea am învăţat-o... doar mă îndemna de fiecare dată să mă rog Lui pentru sănătatea mea, mă ducea în Noaptea de Înviere la slujbă...Ea m-a învăţat că atunci când pornesc la drum, să îmi fac cruce şi să încep cu dreptul.

Tot ea m-a învăţat că, dacă ciorile fac horă pe cer sau dacă trage fumul de la coşul casei spre pământ, se înrăutăţeşte vremea... îmi mai zicea că dacă se văd munţii la orizont, vine ploaia... mi-a mai zis că, dacă vreau să iau o fată harnică, atunci când mă duc în vizită la ea acasă, să trec cu mâna pe şifonier şi, dacă găsesc praf, să ştiu că nu este harnică [aviz amatoarelor, să nu uite să şteargă praful] :)) Mă avertiza că nu trebuie să îmi dau cu mătura peste picioare că nu mă mai însor sau că nu trebuie să gust eu din mâncare pentru că va ploua la nunta mea... tot ea a zis că, dacă vezi săracul cu două oale, să i le spargi pe amândouă... iar pentru asta a primit o bere :D

Şi câte şi mai câte nu m-a învăţat... Tot ce realizez acum este că am fost nepotul ei favorit (doar mâncarea o făcea după gustul meu)... m-a avut la suflet mai mult decât pe ceilalţi. Cred cu tărie că este îngerul meu păzitor, care mă fereşte de rele... şi până acum pot spune că a avut grijă de asta... Dorinţa ei a fost să mă vadă însurat... n-a apucat... dar poate că, atunci când va fi, se va uita....

Mi-e dor de EA...

Asta era melodia ei preferată , de fiecare dată când o asculta, plângea!!!