LA SFÂRŞIT DE RELAŢIE

   Da… s-a ajuns şi la asta! Cu părere de rău, dar mă simt nevoit s-o fac!

   Povestea a început demult, undeva prin august 2006. Aş putea să descriu cu lux de amănunte cum a început totul... dar parcă-i în zadar, atâta timp cât rezultatul este dezamăgitor! Şi ca să nu vă mai ţin pe jar, vă mărturisesc faptul că relaţia aceasta este cu... operatorul de telefonie Vodafone!

   Am mai auzit la alţii că-s nemulţumiţi de serviciile lor, că nu-s de cuvânt, aşa şi pe dincolo... dar eu am avut o relaţie excelentă. Ceea ce am avut nevoie am primit: am vrut mai multe minute, mi-au dat... am vrut un alt telefon ieftin şi bun, m-au servit! Bine, nici prea mari pretenţii n-am avut... dar nu m-am pomenit cu cost suplimentar aiurea, nu mi-au blocat abonamentul când mai întârziam câteva zile cu plata facturii, chiar mă amuzam copios atunci când mă sunau să-mi prezinte cine ştie ce oferte noi care apăreau pe piaţă... şi acum e momentul să vă povestesc una din aceste conversaţii.

   Astă-vară, în concediu fiind, îmi sună telefonul... mă uit să văd cine-i... şi-mi apare un număr de genul 037222***... Vodafone fix! O domnişoară cu voce mieroasă se prezintă (de parcă cineva a reţinut numele vreunui operator cu care vorbit) şi începe să turuie vrute şi nevrute... ceva legat de internet pe mobil. Eu, neavând nevoie de acest serviciu, o las totuşi să-şi facă datoria. După un timp, mi se face milă de ea şi îi spun că nu am nevoie de aceste servicii. Imediat, duduia se gândeşte să afle motivul pentru care nu aş avea nevoie şi îi explic cea mai simplă situaţie: nu am telefon făcut pentru net. Totuşi, ţine ea morţiş să afle ce telefon deţin şi după ce-i mărturisesc că am un impresionant Nokia 5000, verifică repede şi mă anunţă că e compatibil pentru internet-mobil. Pffff, m-a blocat. Repede, să găsesc un alt motiv... mai plauzibil de data asta. În final, îi spun că nu-mi place să navighez pe respectivul telefon şi că pe viitor intenţionez să-mi iau şi eu unul făcut pentru asta. Ea, evident, nu ratează momentul şi mă întreabă când o să mi-l iau. Răspunsul meu? „Când mi-o creşte Boc salariul!”. În acel moment tipa a izbucnit în râs şi a realizat că sunt o cauză pierdută. Mulţumindu-mi pentru atenţia acordată, m-a lăsat să mă bucur în continuare de concediu!

   Şi acum, revenind la subiect, să vă povestesc acum de ce am decis că nu mai putem continua această relaţie. Mi s-a pus pata să am şi eu un smartphone... să mă dau şi eu pe net de oriunde altundeva decât acasă şi am crezut că, amabili cum îi ştiu, vin ei, operatorii de telefonie şi îmi fac o mega ofertă încât să n-o pot refuza, doar mult stimatul Boc nu mi-a crescut salariul şi nu-mi permit să-mi iau mobilul la liber! Când, ce să vezi? Mă tratează ca pe un client nou... mă apucă nebuniile, încerc să recurg la şantaj sentimental, cum că-s client fidel, îmi plătesc facturile cu regularitate, aşa şi pe dincolo... rezultatul? ZERO! Trec la ameninţări: mă portez în alte reţele!!! Nici asta nu duce la rezultatul scontat... aşa că pun mână şi le-o trântesc în nas: la sfârşitul „relaţiei” să mă treacă pe cartelă. Punct!

   Mă simt ca omul care, timp de ani buni, a fost şofer şi dintr-o dată îşi vinde maşina, devenind pieton. Acum, dilema mea rămâne: eu tot vreau smartphone... ăsta să fie cadoul pentru Crăciun... că nu vreau să traiesc în incertitudine, cu speranţa că poate vine moşul şi la mine.

   De mâine mă duc la concurenţă. Voi ce mă sfătuiţi? Care-i mai de încredere?

SCRISOARE CĂTRE MOŞ CRĂCIUN

Dacă pentru Moş Nicolae am ales să trimit o scrisoare ironică, unde adevărata dorinţă era ascunsă printre rânduri, pentru Moş Crăciun aleg să-i scriu din inimă, să-i transmit ceea ce îmi doresc cu adevărat, fără să fie nevoit să citească printre rânduri! Aşadar...

„Dragă moşule, nu ştiu cât de cuminte am fost, dar din punctul meu de vedere consider că nu am făcut boacăne prea mari! Tu, care le vezi pe toate, poţi spune mai bine ca mine dacă am fost sau nu cuminte pentru a-mi da cadou! Şi dacă m-ai întreba ce cadou să-mi faci, n-aş putea să spun că îmi doresc un anume obiect! Îmi doresc multe obiecte, dar nu prea sunt eu hotărât care ar fi acel obiect care să mă facă cu adevărat fericit! Aşadar, te las pe tine să mă surprinzi!

Ceea ce aş dori cel mai mult de la tine sau, mai bine zis, ceea ce m-ar mulţumi cel mai tare este să aduci fericire tuturor persoanelor care contează pentru mine... şi zic aşa pentru că, pentru a fi fericiţi, unora le trebuie bani, altora le trebuie o casă, o maşină, o plasmă, alţii îşi doresc copii, unii vor doar sănătate... de aceea mi-e greu să zic pentru fiecare în parte cam ce-şi doreşte. Prin urmare... pentru:

FAMILIE:

- Mama şi tata – sănătate!

- Dragoş şi Alina – o căsuţă a lor! (Alina îmi trimite mesaj pe fb că ea ar ar vrea o vilă cu piscină şi un Ferrari nou la scară – părerea mea că moşu’ o să moară de râs când o să citească asta)!

- Dan – fir întins şi Steaua să câştige Europa league şi campionatul; Luciana – un loc de muncă mai bine remunerat; Andreea – să aibă sănătate şi putere de muncă la şcoală!

- Laurenţiu – un job aşa cum visează; Daniela – mai multă minte; iar împreună să aibă parte de noroc, să scape de rată cumva :D

- Radu – o maşină nouă; Rodica – putere şi sănătate pentru a avea grijă de junior; pentru Radu junior – să fie el sănătos şi să aibă răbdare să crească maaaare, mare!

- Răzvan şi Giza – sănătoşi să fie, că în rest ştiu ei ce au de făcut!

- Moşica, Mădălin, Dorina, Oana şi Luca – nu prea ştiu ce şi-ar dori... aşa că tot sănătate să le aduci şi lor!

            PRIETENI VECHI... foarte vechi:

- Moshu şi Generalu’ – le doresc să-şi întemeieze o familie, că am obosit tot aşteptându-i. Moshu îmi zicea acum la telefon că nu prea îşi mai doreşte nimic, decât minte multă şi răbdare... aşa că, moşule, fă bine şi dă-i din astea, din belşug!

- Dragoş şi Marian – putere de muncă şi noroc! Ştiu că ei şi-ar dori altceva, dar moşul nu se bagă peste Cupidon!

- Alexandru şi Elena – putere de muncă, noroc şi un bebe mic, zic eu!

            PERSOANE SPECIALE:

- Anamaria (aka Dude) – sănătate maximă şi linişte sufletească!

- Anamaria (aka Măriuţa) – sănătate şi înţelepciune în noua viaţă!

- Adriana (aka Ciuky) – să-i surâdă norocul şi să-şi găsească un job pe sufletul ei!

- Ancuţa – vroiam să îţi cer pentru ea ceva ce-şi dorea foarte mult, dar am aflat că ai fost deja pe la ea, aşa că îi urez linişte sufletească şi putere de muncă!

- Claudiu şi Claudia – linişte şi sănătate!

      Cam atât moşule! Sper să nu-ţi fi cerut şi de data asta prea mult... nu vreau să mă ocoleşti şi anul ăsta! Îţi mulţumesc din suflet!”

DRAGĂ MOŞ NICOLAE!

Îţi scriu şi eu acum, pe ultima sută de metri… pentru că am fost taaaaare ocupat în ultima vreme… şi sper să ai timp să te pregăteşti că să mă bucuri şi pe mine cu cadourile pe care le vreau!

Să ştii Moşule că am fost foarte cuminte anul ăsta... am făcut ore suplimentare la serviciu, mi-am ajutat colegii ori de câte ori au apelat la mine, nu m-am supărat pe părinţi şi nici nu i-am supărat, fraţii mei nu au depus nicio reclamaţie referitoare la mine (din ce ştiu eu...), nu am nicio datorie (asta-i culmea... dar jur că aşa e :D), chiria mi-am plătit-o la timp, pe fete nu le-am dezamăgit... toate astea ducând la concluzia pronunţată mai sus: am fost enervant de cuminte! Şi pentru asta îndrăznesc şi eu să-ţi cer ca, în noaptea asta, să nu mă uiţi şi să-mi aduci şi mie o locomotivă cu baterii Duracell (că am auzit că-s cele mai bune), 10 gume Turbo că poate reuşesc şi eu să-mi completez colecţia, o minge de fotbal şi... hai bre Moşule, pe cine păcălesc eu aici? Că de fiecare dată când îţi ceream să-mi aduci câte ceva, întotdeauna uitai să le aduci pe toate sau chiar aduceai altceva din ce-ţi ceream. În plus, m-am făcut şi eu mare acum, deci să trecem la lucruri mai serioase. Prin urmare, de la tine vreau aşa:

- un apartament cu minin 2 camere aici, în Timişoara;

- un Golf V. Dar dacă mă gândesc mai bine, adu-mi un Volvo S40;

- mai dă-mi un job bunicel (observi, nu zic foarte bun sau excelent) la o firma multinaţională şi multimilionară... în euro, desigur, în care să fiu şef, să n-am cine ştie ce răspundere şi să fie remunerat după ierarhia din firmă;

- pe lângă toate astea, să faci bine să nu uiţi să-mi aduci o femeie frumoasă (nu foarte frumoasă, că nici eu nu-s Făt-Frumos) dar care să ştie să gătească, să spele, să calce, să dea cu aspiratorul şi... mai important... să-i placă să facă toate astea... în plus, domniţa să fie iubitoare de sex, fără inhibiţii; aaaaa, era să uit: să urască shopping-ul :))

- în final, să-mi dai din astea, elementare: sănătate, linişte şi armonie în familie, iubire... cred că ştiai şi de astea, fără să-ţi fi spus.

Astea fiind zise, dragă Moşule, sper să-ţi fi plătit abonamentul sau că ăştia de la cablu să nu fi făcut vreo şotie şi să-ţi taie conexiunea la net ca să poţi onora cerinţele mele! Că de nu-mi aduci ce ţi-am cerut... e bai mare!Aaaaa, Moşule, era să uit: dacă n-ai loc să-mi pui toate cadourile în ghetuţe, le poţi lăsa şi în faţa uşii, numa’ să îmi dai de ştire... că lumea-i hoaţă şi mi le fură! Te aştept cu drag! :*

               Semnat, Adi!

PATRIOT… PENTRU O ZI

Anul trecut am vrut să scriu acelaşi articol… dar am renunţat! Anul acesta... ce să vezi: am avut un deja-vu!

Despre ce e vorba? 1 Decembrie, Ziua Naţională a României! Despre patriotismul renăscut... instantaneu în inimile tuturor! Despre cum, exact în această zi, care mai de care se crede mai românaş decât altul... Pffff, aşa mă lasă rece explozia asta de patriotism subit!

E 1 decembrie? Să fie pe toate posturile TV reportaje despre cât de deştepţi suntem noi, românii... să fie transmisii în direct cu parade militare... să fie fasole cu ciolan şi vin fiert pentru muritorii de foame (sau nu?). Pe facebook/twitter şi alte asemenea reţele de socializare? Woooow... e nebunie! Toată lumea urează tuturor numai de bine, sunt mândri că sunt români, postează numai melodii patriotice... şi te miri ce le mai coace mintea! Să cânte imnul, să ţinem cu toţii inima la piept în timp ce-l fredonăm... să arborăm tricolorul la balcon sau să îl purtăm cu noi, aninat la geamul automobilului. Toate astea ca să să arătăm cât de patrioţi suntem!

E frumos să vezi că spiritul nostru de român nu s-a stins... dar de ce să fie doar pentru o zi? Asta mă deranjează cel mai mult. De ce să nu fie şi pe 5 august, de exemplu... sau pe 18 octombrie? Ne amintim doar pe 1 decembrie...

Oare cum se face că uităm cu toţi cât de români suntem în tot restul anului? Cum se face că preferăm să dăm bir cu fugiţii când ni se cere să dăm dovadă de patriotism, la propriu... nu doar să vorbim despre el? Pentru că sunt mulţi care uită a doua zi că-s români şi încep să arunce cu noroi în toată munca pe care o fac alţii... Se duc prin ţări străine şi nu ştiu decât să hulească România şi românii care trăiesc încă aici, uitând că şi ei tot de aici au plecat. Mai grav... se duc acolo şi recurg la acte care mânjesc imaginea noastră. Şi te mai miri de ce ne numesc toţi mincinoşi, cerşetori şi hoţi!

Am depus jurământul „să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii”! Servesc ţărişoara asta de peste 5 ani... şi tot nu mă simt atât de patriot precum se dau unii de 1 decembrie! Dar vorba ceea: e bine şi aşa, decât deloc! Peste un an, fix în acestă zi, simt că voi mai avea un deja-vu?

PRIMUL AN!

Ştiu că a trecut ceva timp de când s-a împlinit un anişor de când mi-am „deschis” blog şi ar fi fost frumos să scriu acest articol chiar de ziua lui, dar nu prea am avut timp/chef de asta... căci articolul în sine a fost scris la termen... în căpşorul meu.

Şi, aşa cum am văzut că se procedează la galele Oscar, ţin în primul rând să mulţumesc celor ce m-au citit şi m-au încurajat, dar şi celor care m-au criticat! În al doilea şi al treilea rând nu mai ştiu cui să mulţumesc... mie? Nu cred că am nevoie de aşa ceva! :D

Să vă povestesc cum am început? Acum ceva mai mult de un an nici prin cap nu-mi trecea că voi avea blog... a fost „ceva” de moment... aşa a luat naştere. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce voi scrie sau cum voi scrie. Am tras cu ochiul la alţii, am venit şi eu cu ideile proprii şi aşa am ajuns să scriu... 71 de articole, în mare parte producţie proprie! Aş fi scris mai mult... dar comoditatea nu-mi dă pace! E greu până mă apuc să scriu :D

Au fost momente în care am vrut să abandonez, nemaigăsind motivaţie pentru a scrie... au fost persoane care nu au înţeles de ce am ales să-mi împărtăşesc gândurile unor necunoscuţi iar acest lucru m-a dezarmat... dar cuvintele frumoase primite din partea altora şi faptul că altora le-a fost de mare ajutor ceea ce au citit  m-au determinat să continui fără a da atenţie celorlalţi.

Ce am scris? Am scris despre iubire, am scris despre ură, am scris despre lucruri care mă deranjează sau care-mi plac , am scris despre mine, am scris despre alţii, am scris despre aproape orice ţine de noi, oamenii. Şi sper că am scris bine. Unele au fost reuşite, altele mai puţin reuşite (din punctul meu de vedere). Cred... simt că aş fi putut să scriu mult mai bine, dar asta ţine doar de mine şi sper ca, pe viitor, să îmi îmbunătăţesc tehnica.

Ce-mi doresc? Să scriu în continuare... bineînţeles! Aş fi cel mai fericit să ştiu că ceea ce scriu este de ajutor cuiva. Dacă fiecare articol pe care-l scriu ar fi de ajutor cuiva... aş fi mulţumit!

Daaaaa... blogul mi-a împlinit un an! Asta înseamnă că mi-a fost pusă eticheta de blogger? Nu ştiu şi nici nu prea mă omor cu gândul la asta. Nu am înţeles ce înseamnă să fii blogger sau ce trebuie să faci pentru a fi inclus în acestă categorie... deocamdată consider „Colţul meu de linişte” doar un mic jurnal de bord... pentru că eu văd altcumva ceea ce am scris acolo.

Şi, ca o scurtă prezentare... iată ceva date statistice:

Numărul cititorilor

Topul celor mai citite articole

Asta m-a făcut să merg mai departe.

Vă mulţumesc!