25 noiembrie 2010

De ce iubim femeile?

            Fiind prima dată când aştern gândurile mele pentru lumea largă, îmi apar cumva emoţiile, gândundu-mă la reacţiile voastră... nu sunt un scriitor din fire, nu am darul asta... totul este în capul meu, o învălmăşeală de idei pe care nu le împărtăşesc prea mult cu alţii.
            Am observat la cineva o notă despre subiectul „De ce iubim bărbaţii” şi de multe ori am vrut să dau replica la această notă... aşa că, iat-o. Sper să iasă bine.
1. Pentru că ne place să le protejăm, în felul acesta ne simţim şi noi bărbaţi.
2. Pentru că, atunci când le săruţi, se pierd cu totul în acel sărut.
3. Pentru că ne place când se pisicesc.
4. Pentru că, dacă venim acasă cu migrene sau obosiţi, fac orice să ne fie pe plac.
5. Pentru că, oricât de puternici ne-am considera, ne ajută să trecem peste obstacole peste care nu ne-am fi crezut în stare să le trecem.
6. Pentru că, dacă le ceri sfatul într-o problemă de-a noastră, vor ştii tot timpul să ne spună ceva util.
7. Pentru că îşi dau silinţa de a arăta cât mai bine; nu pentru alţii, ci pentru a fi noi mândrii de ele.
8. Pentru că ne întreabă de fiecare dată dacă ne place cum s-au îmbrăcat şi ţin cont de părerea nostră.
9. Pentru că au o voce aşa de blândă încât îmblânzesc şi cel mai fioros bărbat.
10. Pentru au grijă de noi în toate felurile posibile: ne gătesc, spală, calcă, fac curăţenie.
11. Pentru că iubesc copiii mai mult decât noi.
12. Pentru că dimineaţa adoră să le săruţi pe frunte şi seara nu pot dormi decât dacă se cuibăresc în braţele noastre.
13. Pentru că nu întorc capul după bărbaţi.
14. Pentru că le place să fie claxonate sau să li se acorde prioritate pe trecerea de pietoni, ştiind că sunt devorate cu privirea.
15. Pentru că ne place la nebunie comportamentul lor infantil atunci când le facem surprize.
16. Pentru că au simţul esteticului mult mai dezvoltat decât al nostru.
17. Pentru că, dacă îşi doresc un lucru, au o mulţime de atuuri pentru a-l obţine.
18. Pentru că, deşi au multe momente de slăbiciune, ştiu să şi le ascundă.
19. Pentru că, dacă nu doresc să fie agăţate, nu vom reuşi niciodată asta.
20. Pentru că, oricât am încerca să trăim fără ele, NU se poate.
            Cam atât... ar mai fi fost, dar s-au pierdut ideile pe drum!