13 septembrie 2011

OCHII – OGLINDA SUFLETULUI!

Întotdeauna, după ce a fost deschisă o rană în inimă, pentru a putea s-o luăm din loc cu altcineva, căutăm să ne asigurăm că persoana cu care pornim la noul drum este cea potrivită… cu suflet curat, să nu cunoască ce înseamnă minciuna, invidia, ipocrizia, gelozia şi tot amalgamul de sentimente de care fugim cu toţii. Şi ne dorim cu aşa mare ardoare, încât am crede că suntem în stare să facem orice pentru acel strop de fericire pe care credem că-l merităm cu prisosinţă... Dar frica e mai puternică... frica de a mai fi, odată-n plus, răniţi ne paralizează orice emoţie, ne umple sufletul şi nu ne lasă să facem nici cel mai mic pas pentru a descoperi cine-i persoana... am vrea ca totul să fie simplu şi dintr-o privire să-i cunoaştem şi cele mai ascunse secrete.
Întrebat fiind de unde ştiu că este o persoană bună, i-am răspuns instant: "Am văzut în ochii tăi!" Cum aşa? Nu ştiu... eu aşa am văzut în acei ochi... şi dacă trec în revistă persoanele în ochii cărora m-am uitat cu adevărat, aş spune că de puţine ori m-am înşelat!
Ochii... aici este secretul! De vei şti cum să-i priveşti şi de vei învăţa cum să citeşti privirea ce vine spre tine, vei reuşi să dobândeşti o victorie în faţa fricii! Da, cred cu tărie că bunătatea unui suflet se observă în ochii purtătorului... cum, de altfel şi răutatea se vede! O persoană cu suflet mare, oricât de mult ar dori să pară altfel decât este, nu poate face asta pentru că au grijă ochii să o demaşte!
De aceea se spune că ochii sunt oglinda sufletului, pentru că ei cuprind în universul lor tainic răspunsuri ce cuvintele nu au puterea să le rostească!
Da, există riscul de a întâlni persoane cărora să le „citeşti” greşit ochii... înseamnă că ori nu te-ai uitat cu atenţie în ochii lor, ori nu au vrut să accepţi ceea ce-ţi arată, ori ai dat peste un actor formidabil!

11 septembrie 2011

SĂ IUBEŞTI SAU SĂ FII IUBIT?

   Azi, trecând printr-un moment de filosofie, am stat şi am cugetat atât de adânc încât am ajuns la această dilemă: Să iubeşti? Să fii iubit? Cum e mai bine? Ştiu, varianta ideală ar fi să iubeşti şi să fii iubit! Dar dacă nu se poate? Vă ofer acest exerciţiu de imaginaţie!
Şi imaginaţia mea îmi spune aşa: eu vreau să iubesc! Dar să iubesc atât de puternic încât să mă sperie şi pe mine! Mă gândesc că, dacă voi iubi aşa cum doresc să iubesc, ar fi aproape imposibil ca ea să nu îmi răspundă în aceeaşi măsură! Dacă voi face ceea ce ştiu că trebuie făcut pentru persoana iubită, nu are voie să nu mă iubească. Chiar de-ar fi ca la început să nu-mi răspundă cu aceeaşi monedă, într-un final va fi nevoită s-o facă! Căci nu poate fi atât de insensibilă la acest sentiment! Până şi cele mai dure pietre cedează în faţa stăruinţei apei... Aşa că, dacă va fi să aleg dintre cele două, cu siguranţă voi alege SĂ IUBESC!
   Şi parcă a-mi confirma această alegere, marele Constantin Brâncuşi zicea:
„Iubirea cheama iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toata puterea şi cu toata fiinţa!”

10 septembrie 2011

DAMN, I’M GOOD! AS A FRIEND…

   Cam aşa mă văd eu... prin ochii altora: prietenul perfect! Ştiu să ascult... pot să dau un sfat destul de bunicel când se cere... nu emit pretenţii de genul „Dacă te ascult, trebuie să mă asculţi şi tu!”... sunt civilizat, nu din categoria „Vrei să facem şi noi ceva astă seara?”... sunt amuzant, pot să scot omul din depresii. Ce să mai... perfect friend, oricând available!
   Însă nu ştiu dacă asta face ca TU să-mi fii prieten... de fapt, nici nu ştiu dacă se poate chema prietenie, ţinând cont că vine doar dintr-o parte! Mi-e de ajuns ce am reuşit să culeg până în momentul de faţă şi nu prea ţin cu tot dinadinsul să leg alte prietenii... nu că ar strica, dar m-am ars de prea multe ori ca să fiu dispus să mai risc. Pentru ceea ce am acum am depus un efort considerabil!
   Nu trebuie să te superi dacă nu-ţi voi istorisi vreodată ce am mâncat când am fost mic sau ce bucurii ori tristeţi am trăit! Nu-mi cere să-mi deschid sufletul în faţa ta... Nu pentru că aş avea un cui împotriva ta, însă atunci când te arzi, sufli şi-n iaurt! O voi face când voi simţi. Poate că vreodată mă vei prinde într-o „zi de graţie” şi-ţi voi povesti cine ştie ce istorioare din viaţa mea, dar asta nu va însemna că te-am introdus în cercul încrederii. Şi dacă vrei cu tot dinadinsul să-mi fii prieten, trebuie să ai răbdare cu mine, să îţi doreşti cu adevărat. Voi simţi acest lucru şi când nici nu îţi vei da seama, vei afla că mi-eşti prieten!
   Să ştii că dacă nu-ţi împărtăşesc sentimentul de prietenie, nu înseamnă că trebuie să renunţi la a mă numi „prieten” şi mă poţi chema ori de când ori vei simţi nevoia! Îmi face plăcere să ştiu că, în „înţelepciunea” mea, am putut să îţi fiu de ajutor şi asta mă bucură mult! Pentru că o faptă bună rămâne scrisă undeva, la tine, în suflet! Iar dacă se ivesc situaţii când nu te pot ajuta, să ştii că îmi va părea rău!
"Sublimul în prietenie nu este faptul de a muri pentru prietenul tău într-o situaţie strălucită cât a te sacrifica pentru el zilnic şi cu discreţie" - Stendhal

8 septembrie 2011

DESTINUL MEU ESTE...

Zilele trecute am fost purtat într-o discuţei... mai aparte! Începută cu bârfe şi banalităţi, s-a terminat cu idei interesante, aş zice. O discuţie care s-a dus spre spiritualitate. Cum spuneam cu alte ocazii, nu am fost dus de multe ori la biserică. Cred în Dumnezeu, dar nu atât de mult încât să mă călugăresc! Punctul culminant al discuţiei a fost reprezentat de următoarea ipoteză: omul are la dispoziţie mai multe vieţi. Atunci când i se termină o viaţă, se prezintă la Judecata de Apoi. Acolo, Dumnezeu vede ce a făcut în acea viaţă şi, pentru a-i mai da dreptul la încă o viaţă, îl pune să promită că va face sau nu va face anumite lucruri în viaţa care îi va fi oferită. Ironia vine din faptul că nu avem cunoştinţă despre ce am promis.
   Raportând cele relatate mai sus la viaţa pe care am dus-o până acum, aş putea zice în felul următor: poate că în viaţa anterioară am dus un trai de belfer şi I-am promis că această viaţă o voi trăi modest... poate că am fost un ticălos şi acum trebuie să cunoasc şi partea mai puţin plăcută a vieţii... poate că a trebuit să promit că nu voi cunoaşte ce-i dragostea, pentru că în viaţa precedentă am fost iubit peste măsură... aş putea chiar să înţeleg de ce, făcând numai fapte bune, nu sunt răsplătit pe măsură... da, aşa e, în viaţa trecută poate nu am fost în stare de aceste lucruri şi trebuie să compensez cumva.
   Dacă aşa am promis ca să mai am parte la încă o viaţă, atunci aşa să fie. Oricum, nu contează ce am promis... voi continua să fiu ceea ce mi-este destinat să fiu... să fac ceea ce am învăţat că e bine şi, la final, Dumnezeu va trage linie şi va decide ce fel de viaţă îmi va da! Dar ştiu că în viaţa ce va urma voi trăi ca-n paradis! TREBUIE!

4 septembrie 2011

ŞI CE DACĂ!!!

   Ai mult de lucru la serviciu? Eşti stresat/ă? Ţi s-a stricat maşina? Ţi-ai inundat vecinii sau te-au inundat ei? Nu îţi sunt de ajuns banii? Nu poţi să-ţi faci concediul în locurile visate? Eşti dezamăgit de lumea care te înconjoară? Ţi-a fost trădată încrederea? Nu primeşti răspunsurile dorite? Nu mai eşti iubit/ă? Te-a părăsit fără nicio explicaţie?
ŞI CE DACĂ!!!

Ne impresionează mai mult cel ce se ridică, decât unul care nu a căzut niciodată!” – Conception Arenal

   Dacă eşti sănătos/oasă, toate celelalte nu mai contează! Tot ce trebuie să faci este să înfrunţi aceste probleme şi să extragi tot ce poate fi de folos pentru viitor! Căci sunt menite a te face mai puternic/ă, te pregătesc pentru a fi capabil/ă să treci linia de sosire în oricare din cursele la care te vei înscrie, ca să te bucuri de momentul de magie destinat ţie, acea clipă în care tu eşti centrul gravitaţional!
   Crede cu tărie că undeva, acolo, ceva frumos îţi este destinat şi tot ce trebuie să faci este să te pregăteşti mereu pentru acest moment!

Omul puternic este acel care câştigă biruinţa asupra lui însuşi” – Mahomed

   Iar pentru a ajunge la acest rezultat trebuie să te înarmezi cu răbdarea oţelului şi să îţi pui toată încrederea în SPERANŢĂ! Ea este cea care te va scoate întotdeauna din negură şi te va călăuzi spre lumină!

Speranţa nu este un vis, ci un mod de a face visurile să devină realitate!” – L.J. Suenens

3 septembrie 2011

LA MULŢI ANI... DE ZIUA MEA!

E 23:45! Mai sunt 15 minute şi voi împlini 31... o vârstă care îmi dă o senzaţie... hmmmm... nici nu ştiu cum s-o descriu. Oricum... nu contează, e de bine! Contează doar cum mă simt eu, la o aşa vârstă venerabilă:)) Ideea este că, prin cartier, au început copiii să mă întâmpine cu „Săr’mâna!”. E de rău... e de bine? Mai contează? Tre’ să mă obişnuiesc!
Ce-mi doresc de ziua mea? Ca în fiecare an, aş zice! Sănătate maximă, pentru că, uitându-mă în juru-mi, nu pot decât să-I mulţumesc Domnului că m-a ferit de boli şi de necazuri majore. Da, Îi mulţumesc, o dată-plus, că toţi cei care contează pentru mine sunt sănătoşi (atât cât se poate)! Dacă ar fi să îmi doresc ceva cu ardoare, aş fi să-i văd fericiţi pe cei dragi mie... pentru că astfel aş putea să mă bucur şi eu pe deplin! Altfel, nu mă pot bucura pe deplin de ceea ce am sau aş putea avea!
Cum e la 31 de ani? Din punctul meu de vedere, ca la 20! Căci aşa mă simt! Şi dacă se zice că nu contează vârsta pe care trupul o împlineşte, ci doar vârsta pe care sufletul tău o poartă, atunci pentru mine e numai de bine!
Sfaturi după 31 de ani? Ar fi multe... şi totuşi puţine! Cel mai bun sfat este să fii om, înainte de toate! Căci dacă ai asta-n suflet, poţi trece prin multe! În rest, sunt sfaturi de ocazie, potrivite fiecărei situaţii în parte!
Uite că, până să termin eu de scris, am trecut de miezul nopţii!!! Deci, oficial, acum e ZIUA MEA! Atunci, să fie LA MULŢI ANI! Sănătoşi... că de restul mă ocup să-i fac aşa cum vreau eu :D
 

1 septembrie 2011

DUPĂ 5 ANI

     Acum 5 ani, la sfârşitul lunii iulie, a trebuit să iau o decizie! O decizie pe care am luat-o fără să mă consult cu nimeni, fără să fiu influenţat de nimeni... pentru că urma să îmi aleg viitorul... urma să mă hotărăsc asupra oraşului unde urma să lucrez! Înainte de decizia aceasta, oscilam între două mari oraşe: Timişoara şi Cluj Napoca! De ce acestea două? Pentru că la olteni nu cred că m-aş fi simţit în largul meu din perspectiva serviciului, Bucureştiul nu-l agreez din cauza aglomeraţiei... Se ştia în toată ţara că-i mai civilizată lumea prin Banat şi Ardeal, aşa că, am rămas la aste două oraşe! Plusuri şi minusuri... le prezint după cum urmează:

TIMIŞOARA
CLUJ NAPOCA
+
Oraş frumos, centru universitar, lume bună, parcuri, concerte... etc.
-
Departe de munte
Aproape de munte
Trai ieftinel
Scump, domne, scump!
Singur printre străini
Mă aşteaptă şi acum vară-mea acolo

Mai departe de casă decât Tm-ul :D
Şi, când mi-a venit rândul să-mi aleg oraşul, am zis: „Timişoara”! Ardeam de nerăbdare să-mi încep noua viaţă ce mi se deschidea în faţă, pentru prima dată departe de părinţi, pe picioarele mele. Vroiam să mă maturizez mai repede şi am considerat că vremea pentru a mă ţine de poalele mamei a apus. Oricum, intenţia mea nu este să vă povestesc ce minunăţii am făcut eu în cei 5 ani prin Banat, ci impresiile ce s-au strâns în cei 5 ani de bănăţenizare :)
În primul rând, mă bucur că am ales să mă duc într-un oraş mare. Ca un băiat de la ţară, prea puţin plimbat prin „lumea bună”, acest lucru m-a ajutat foarte mult! Printre străini am reuşit să mă dezvolt mai repede... am fost nevoit. A fost nevoie să tratez cu indiferenţă toate glumele legate de olteni (şi au fost atât de multe încât le-am uitat numărul... oricum am antrenament puternic la glume) şi să le demonstrez unora că nu toţi din neamul oltenilor sunt o apă şi-un pământ. Oricum, sunt mândru că-s oltean şi niciodată nu voi ascunde asta. În plus, una este să cheltui banii nemunciţi, ce ţi-i trimite mama şi alta este să munceşti pentru ei, să-i chibzuieşti cum crezi de cuvinţă.
Tot în Timişoara am cunoscut marea dezamăgire în dragoste... dar nu mai e belea, pân’ la urmă am dovedit-o şi am reuşit s-o transform în lecţie de viaţă (şi când mă gândesc că, înainte de a pleca spre Banat, eu am fost cel care hotărâse să se pună punct! Însă inima... nu şi nu! Ce ţi-e şi cu roata asta :D).
Ce-am mai experimentat? Am participat la concertele celor de la Direcţia 5, Holograf şi Voltaj! Am văzut filme 3D! Am asistat la concerte de operă şi operetă! Am gătit (altceva decât cartofi prăjiţi şi ouă – ochiuri)! Toate astea în premieră :)
5 ani! Wooow! Parcă au trecut aşa repede dar totuşi, parcă au fost o eternitate! Mă bucur că am ales astfel. M-am îndrăgostit de acest oraş, mi-a devenit o a doua casă... dacă stau bine şi mă gândesc, e cam prima casă... căci, în afară de concediu, pe aici îmi fac veacul. Şi dacă cineva m-ar ademeni înspre alt loc, cu greu mă poate convinge... poate spre Cluj ar fi mai lesne. 
M-am hotărât! Aici îmi vreau viitorul! Şi mie, când mi se fixează o idee, cu greu îmi poate fi răsturnată! Aşadar, Timişoara, cu părere de rău, te anunţ că va mai trebui să mă suporţi şi de acum înainte!