Zilele trecute am fost purtat într-o discuţei... mai aparte! Începută cu bârfe şi banalităţi, s-a terminat cu idei interesante, aş zice. O discuţie care s-a dus spre spiritualitate. Cum spuneam cu alte ocazii, nu am fost dus de multe ori la biserică. Cred în Dumnezeu, dar nu atât de mult încât să mă călugăresc! Punctul culminant al discuţiei a fost reprezentat de următoarea ipoteză: omul are la dispoziţie mai multe vieţi. Atunci când i se termină o viaţă, se prezintă la Judecata de Apoi. Acolo, Dumnezeu vede ce a făcut în acea viaţă şi, pentru a-i mai da dreptul la încă o viaţă, îl pune să promită că va face sau nu va face anumite lucruri în viaţa care îi va fi oferită. Ironia vine din faptul că nu avem cunoştinţă despre ce am promis.
Raportând cele relatate mai sus la viaţa pe care am dus-o până acum, aş putea zice în felul următor: poate că în viaţa anterioară am dus un trai de belfer şi I-am promis că această viaţă o voi trăi modest... poate că am fost un ticălos şi acum trebuie să cunoasc şi partea mai puţin plăcută a vieţii... poate că a trebuit să promit că nu voi cunoaşte ce-i dragostea, pentru că în viaţa precedentă am fost iubit peste măsură... aş putea chiar să înţeleg de ce, făcând numai fapte bune, nu sunt răsplătit pe măsură... da, aşa e, în viaţa trecută poate nu am fost în stare de aceste lucruri şi trebuie să compensez cumva.
Dacă aşa am promis ca să mai am parte la încă o viaţă, atunci aşa să fie. Oricum, nu contează ce am promis... voi continua să fiu ceea ce mi-este destinat să fiu... să fac ceea ce am învăţat că e bine şi, la final, Dumnezeu va trage linie şi va decide ce fel de viaţă îmi va da! Dar ştiu că în viaţa ce va urma voi trăi ca-n paradis! TREBUIE!
Frumos articol, te pupic:)
RăspundețiȘtergere