NEBUNIA DE MOMENT

Mângâiat de berea pe stomacul gol şi întărâtat de experienţă, link-uri, comentarii, postări etc., m-am hotărât ca azi să fiu porc! Arunc "BOMBA"... să scap de frustrări, chipurile, sau mai ştiu eu cum va zice lumea... Puţin mă interesează, cei care mă cunosc, vor şti ce spun sau ce vreau să spun... numai că m-am cam plictisit de unele stereotipii sau atitudini din partea domn`şoarelor care se dau rănite că nu a făcut una sau alta ex-ul pentru ele. So... let`s begin!

Cum aproape toţi bărbaţii (iniţial scrisesem toţi bărbaţii... dar mi-am luat marja de eroare, că mai sunt porci precum io acum) sunt mânaţi de curiozitatea de a şti ce trebuie făcut ca să fie bine într-o relaţie/combinaţie cu fetele/femeile, îmi iau avânt şi cuvântez cu putere (că doar alcoolul mă face puternic) despre ce şi cum trebuie făcut.

Ce vor domniţele pentru a se simţi în al 9-lea cer? Hai, nu în al 9-lea, dar pe undeva pe aproape. Pentru început, FLORI!!! La prima întâlnire, o garoafă, o lalea, o zambilă, ceva subţire, fără semnificaţie prea mare!!! Exclus TRANDAFIR, că se sperie şi fug... vor crede că le ceri de soaţe ori cine ştie ce îşi închipuie (că ești cine ştie ce disperat şi vrei să le dai gata din prima). Nuuuuu, trandafirul înseamnă iubire, devotament, relaţie de lungă durată şi nu e indicat asta... merge cam peste 4-5 paşi de la prima întâlnire, după ce vă veţi fi cunoscut, veţi fi povestit istoria vieţii voastre, ce îţi/nu-ţi place, cum ai vrea să fie, cum ar trebui să fie... ce să mai, filosofii de viaţă domne, nu alta... plus că trebuie să povesteşti neapărat de unde s-a tras eşecul relaţiei trecute...

Bun, rezolvată treaba cu trandafirul (nu uita, la a 4-a, a 5-a întâlnire, chiar şi mai tâtziu)... şi tot aduci flori cam de câte ori simţi tu nevoia sau crezi că e nevoie (oare de ce atâtea flori? bani aruncaţi la coşul de gunoi de îndată ce se ofilesc florile)... numai că şi asta are o limită... STOP!!! Vine ziua dânsei! Frate... pai acolo tre` maldărul de flori (dacă te bate Dumnezeu cu vreuna de peste 25-30 de ani, ai pus-o-n fericire, rămâne portofelul gol... musai tre` să iei numărul de trandafiri pe care îi împlineşte ea în ziua aceea, că, altfel, e cu supărare maximă). 

Mno... şi cam atât cu florile... ajungeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! Deja vede şi ea că arunci banii pe fereastră. Fraiere, schimbă cadourile... bagă un breloc cu ceva texte pe el, să îi arăţii cât e de valabilă pentru tine, i-ai  apoi o cremă pentru corp, un set la promoţie special pentru ea, ceva de genul gel de duş cu loţiune de întinerire a pielii =)), că doar pentru tine se face frumoasă!!! După ceva timp, musai tre` să treci la nestemate, că aşa simţi nevoia... i-ai un inel, dar vezi ca, atunci când i-l dăruieşti, să specifici că nu e de logodnă... că iar o ia razna duduia... Ehhhh, aici, la faza cu inelul ai făcut mare, da` MARE greşeală. Te-a prins în capcană... va trebui ca de acum înainte să continui pe drumul ăsta... un lănţişor, o brăţară, un diamant etc... s-o împodobeşti ca pe bradul de Crăciun, cât mai strălucitor posibil... A uitat fata ce frumos era când îi dăruiai flori!!!

Acum, bagă şi matale altceva, eu ştiu! Use your imagination! Be smart, dacă vrei să ai gagică/prietenă/iubită/jumătate! Scoate-o la o excursie pe la munte sau, much better, un sejur la mare, de preferat în străinătate... să se lăfăie la soare, să bea tequila sau cine ştie ce cocktail sub o umbrelă, să se laie în valurile mării. Beton aşa!

Buuuuuun, rezolvarăm şi cu cadourile... acum să trecem la partea psihică... ce tre` să îi faci domniţei ca să se apropie de tine, pe lângă acele cadouri enumerate mai sus? (că altfel, caută pe altul care să îi completeze lipsa celeilalte jumătăţi, cea sufletească). Aici e dilema lui Serghei, suflete! Aici trebuie să îţi pui în mişcare toate rotiţele creierului ca să iasă bine... şi tot n-ai să reuşeşti! Ori o iei tare şi sari pe ea din prima seară (a nu se înţelege viol), ori o iei gentil, cu răbdare, aştepti momentul oportun să faci primul pas (când o fi ăsta???). Odată făcut primul pas... se mai calmează lucrurile (aşa crezi tu... e doar începutul)... E nebunia de moment, toate lucrurile decurg normal... e plăcerea de a te vedea zilnic... treptat, scade intensitatea întâlnirilor şi, de aici, şi a trăirilor... şi aşa o pierzi. Ce vor ele? Vor atenţie, vor surpriză, vor diversitate... nu se gândesc la tine doar ca la un simplu om... ci, ca la un cititor de gânduri! Când le întrebi dacă totul este în regulă, vor minţi cu siguranţă!!! De le vei mai întreba şi a doua oară, poate vor schiţa un gest de nemulţumire (aici se văd adevăraţii bărbaţi, vor încerca să le descoase să afle ce este sub acea mască) dar dacă şi la a 2-a întrebare se va răspunde senin că e totul „just fine”, cum Doamne iartă-mă să vezi problema? Doar nu eşti Mama Omida să le ghiceşti pe toate! Pentru că, da... foarte rar îţi vor spune adevărata problema!

Dacă într-adevăr eşti viu interesat de fată, vei face ce nici nu îţi închipuiai că ai face vreodată... vei avea răbdarea pietrei lovită zi de zi de ape... vei fi cu adevărat hotărât că vrei să fie a ta, orice ar fi... îi vei face toate mofturile, orice poftă a ei va fi ordin pentru tine... vei fi sclavul ei... şi DEGEABA!!! Se va sătura! Ea va vrea unul care să fie mai macho, să mai spună şi nu doleanţelor ei, chiar să o şi lovească câteodată! Nu vrea un tăntălău lângă ea... şi va spune că îşi doreşte unul care să aibă iniţiativă, nu unul care să îi facă tot timpul pe plac!!! Dacă te hotărăşti să pui piciorul în prag şi să faci pe bărbatul, măcar o dată, ori va începe să plângă subit (Doamne, cum faci tu aşa ceva?!? Nu o mai iubeşti, CLAR!!!) ori va începe să se pisicească pe lângă tine.... mofturi cum că ei nu îi place, nu îi convine, nu are dispoziţia necesară pentru acel lucru, că o doare capul etc. (ştiţi voi mai bine, domniţelor) şi tot ca ea va rămâne...

Aaaaaaaaaaaaa, şi să nu uit!!! Obligatoriu, cel puţin o dată pe zi, să îi spui că o iubeşti, să îi vorbeşti dulce, în orice situaţie ai fi!!! Nu contează că eşti la serviciu, ocupat până peste cap, te stresează şeful sau eşti înconjurat de lume care nu trebuie să asiste la momentele voastre de intimitate!!! NUUUUU... oricând trebuie să faci asta! Şi să nu care cumva să nimereşti tu într-unul din aceste momente, să te apuce melancolia când e ea în postura mai sus menţionată, că e bai mare... se supără foc şi ajungem la paragraful cu cadourile, numai că vor fi mai costisitoare!

Apoi, pân` la urmă, cum să fie??? Nicicum?? Sau... mai bine porc?!? Poate dai de vreo proastă care acceptă mizeriile tale şi vei trăi fericit (cu alta pe post de amantă) pân` la adânci bătrâneţi... grohăi a bere, mâncat, spălat, călcat acasă, sex într-altă parte... şi împaci două în loc de una! Ce tari suntem noi, bărbaţii! Că doar noi, dacă avem mai multe femei suntem apreciaţi, în timp ce voi, dacă vă faceţi de cap cu alţii, sunteţi curve! :))

Până una alta, noi să fim sănătoşi... şi să ne vedem de drum aşa cum ştie fiecare. O ieşi bine pentru fiecare, cum ne este norocul!

V-am pupat domnişoarelor/doamnelor... doar ce am gătat a treia bere... şi ce sentiment de uşurare am!!!

DE CE AJUT OAMENII?

Mi-am primit feed-back-ul la întrebare. Mi-a servit-o Monica într-un mod atât de plăcut încât nici acum nu îmi revin :D

E vorba despre cum un gest făcut odată (nici nu ştiu cum să-l cataloghez), care pentru tine nu a însemnat cine ştie ce... dar pentru altcineva a reprezentat începutul unui mod de viaţă diferit. Cum, simţind un om la ananghie, vrei să îl ajuţi... şi îl ajuţi pentru că aşa îţi dictează conştiinţa, simţi că faci un lucru bun... dar pe moment, nu simţi că ai reuşit mare lucru. Uite că, după ani şi ani (le-am uitat şirul) îmi spune că acele vorbe au însemnat pentru ea ceva.

Îl ajuţi pe om să-şi mute mobila, îi dai bani (cu sau fără retur), îi faci fel şi fel de favoruri, dar când ai greşit o dată faţă de el, uită toate aceste lucruri şi trece la ură... devii un străin pentru el. Se merită? Poate că da, poate că. Dacă nu încerci, nu ai cum să ştii dacă ai făcut bine sau nu. Totuşi, aceste ajutoare fizice, palpabile, nu valorează mai nimic în comparaţie cu o vorbă bună, spusă la timpul ei.

Da, îmi place să ajut oamenii cu ceea ce pot... chiar şi pe cei care, la un moment dat, au considerat că-i mai bine să joace murdar cu mine... n-am putut să le întorc spatele, le-am întors obrazul! Prefer această abordare decât să mă răzbun de o mie de ori!!! E mai elegant, nu-mi place să mă cobor la nivelul acestui gen de oameni! Îi iau aşa cum sunt, că doar trăiesc printre ei!

Revenind la subiect... am ajutat la mutat mobilă, am împrumutat bani, am dat o mână de ajutor la ce mă pricepeam eu mai bine. Niciodată nu mi s-a părut a face un gest extraordinar... e ceva firesc, spun... doar nu fac ceva deosebit. Aş spune că un gest deosebit ar fi acela a dona un organ unei persoane care depinde de asta... ăsta da gest, nu faptul că am împins maşina unui necunoscut atunci când s-a oprit brusc. Mi s-a părut că sunt mai util atunci când am simţit slăbiciunea unei persoane şi am făcut în aşa fel încât să îşi recâştige încrederea sau cel puţin să scoată puţin capul la suprafaţă, să ia aerul atât de necesar pentru a putea păşi în ziua ce urmează.

Eşti de o mie de ori mai mulţumit de tine să ştii că, odată cu trecerea vremii, ajutorul tău a fost decisiv în viaţa cuiva, că acele vorbe/fapte au contat pentru cineva enorm. Pentru mulţumirea pe care am simţit-o citind articolul Monicăi voi ajuta ori de câte ori este posibil pe oricine are nevoie de ajutor. Aşa voi face...

           TU DE CE AI AJUTA OAMENII?

 

Despre autism

Ce este autismul? Mare parte din noi ştie, doar că este o boală a naibii de grea... Recunosc, nici eu nu ştiam prea multe despre asta... şi nici acum nu ştiu, dar am avut ocazia să aud şi să prind câteva lucruri despre asta prin intermediul cunoştinţelor care au legătură directă sau indirectă cu acest fenomen.

Autismul este o boală care împiedică dezvoltarea copilului, afectând abilităţile sociale şi de comunicare şi, într-o măsura mai mare sau mai mică, capacitatea de a vorbi şi a se mişca. Această boală acoperă o arie atât de mare încat bolnavii de autism pot fi atât cei cu un IQ foarte ridicat cât şi cei cu retard mental; de asemenea pot fi şi foarte vorbăreţi sau complet tăcuţi, foarte afectuoşi sau reci, metodici sau dezordonaţi.

În 2 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului. Astfel, mai multe clădiri din lume trebuiau să fie iluminate în albastru, printre care Empire State Building din New York, Turnul CN din Canada, Cascada Niagara, Palatul Parlamentului din Budapesta. Nouă oraşe din Romania s-au alaturat campaniei şi au iluminat clădiri importante (presupunând că s-au alăturat acestui eveniment), precum Palatul Parlamentului din Bucureşti, Casa Sfatului din Braşov, Teatrul Naţional din Cluj. Astfel, sub denumirea „Light it up blue”, Timişoara s-a alăturat acestei campanii.

Cum s-a desfăşurat acest eveniment? Mult albastru, copii şi adulţi, laolaltă adunaţi, au pictat, zarvă multă, râsete şi voie bună, ateliere de pictură pe faţă. Alături de persoanele cu autism au fost şi copii perfect sănătoşi, dornici „să arunce” şi ei cu vopsea... pe timpul marşului s-au distribuit pliante cu informaţii despre această boală. La final, au fost eliberate 150 de baloane cu heliu, bineînţeles de culoare albastră şi clădirea Operei din Timişoara a fost iluminată în albastru.

Deranjant a fost faptul că în locaţia unde a avut loc acest eveniment au dat năvală comercianţii... dornici să-şi mărească avutul!!! Tarabe peste tot... parcă era lipsă de respect pentru aceste momente! Ar fi fost mult mai frumos dacă întreaga piaţă era liberă, să se poate desfăşura acest eveniment într-o libertate deplină. Aşa, totul parcă a fost îngrădit.

Concluzia? Da, s-a reuşit o oarecare informare a populaţiei despre această boală. Însă câţi din cei care au primit pliante s-au uitat peste ele? Sau câţi au ajuns cu ele acasă? Când te gândeşti că la aceeaşi oră, pe stadion erau adunaţi 28 de mii de spectatori, parcă îţi este ciudă că nu poţi aduna la astfel evenimente măcar o mie de persoane. 

Jos pălăria pentru organizatori, sponsori şi, în special, pentru voluntari. să sperăm la organizarea unor astfel de evenimente şi pe viitor. aceste persoane merită o mică atenţie din partea tuturor!

 

AIUREA

Am chef de compus… dar nu-mi vine nici o idee concretă... sau sunt prea multe.. fug de la una la alta fără să mă hotărăsc. Aş scrie despre PROSTIE, dar poate se supără „lumea” (oare să fie atât de inteligenţi încât să îşi dea seamă că le este dedicată postarea?)... aş scrie despre ÎNŞELAT, la sugestia Monicăi, dar n-am trăit experienţa (nici nu vreau) şi simt că aş vorbi pe lângă subiect (sau poate nu?)... sau, m-aş pune să scriu despre idealul de femeie pe care mi-l doresc, dar la ce bun? Aş vorbi despre evenimentul de azi (Ziua internaţională a autismului) la care am luat parte... dar nu, despre evenimentul acesta special într-un viitor apropiat... Aş scrie despre amintiri din copilarie - aş avea de unde - dar nici de acest subiect nu am chef. Ce să scriu, ce să scriu? Nici să-mi dezamăgesc cititorii n-aş vrea. Poveştile siropoase de iubire le las pentru o altă dată (cu toate că aş da lovitura), nu-i momentul acum.... şi oricum, m-am decis ca povestea mea de dragoste trăită să o privez de ochii curioşilor şi să o păstrez pentru mine (da, ştiu, sună egoist, dar e prea specială această poveste ca să-i dau share). Deci, m-am hotărât să scriu aiurea, până mă opresc la o idee. Hmmmm....

Gata, ştiu!!! Voi scrie despre LIBERTATE! Nu despre cea constituţională (cu toate că aş putea să concep câteva idei şi despre asta), ci despre cea spirituală!  Da, această libertate spirituală e mai importantă decât aceea în care eşti închis între 4 pereţi sau când eşti constrâns să faci anumite lucruri, contrare ideilor tale, pentru că aşa trebuie sau pentru că aşa îţi spun părinţii. În cele din urmă, ce-i libertatea?

„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.” - Abraham Lincoln

Nu, eu nu vreau să vorbesc despre acest fel de libertate, vreau să povestesc despre cum eşti liber spiritual... despre cum simţi că pluteşti - totul este pus la locul lui, ai sute de soluţii la anumite probleme (de fapt, orice obstacol nu e o problemă, e doar o simplă întâmplare sau nu îl tratezi ca atare)... trecând pe stradă, nu uiţi să zâmbeşti sau nu eziţi să acorzi un minut unei persoane care are o întrebare banală. Nu mai vezi feţele îngândurate ale persoanelor pe lângă care treci, extragi doar lucrurile pozitive din tot ce te înconjoară. Exact.!!! Asta era... EXTRAGI. Te hrăneşti cu ce este frumos din ce te înconjoară, orice alt lucru negativ care îţi apare în cale îl elimini instantaeu... Da, asta înseamnă libertate spirituală, cel puţin în concepţia mea.

„Libertatea este sănătatea sufletului” – Voltaire

Într-adevăr, mi-e sufletul sănătos... SUNT LIBER! Şi atât de bine mi-este... mulţi vor, puţini pot... cred că este o mare artă în a te simţi liber... nu cauţi nimic, nu aştepţi nimic. În orice altă situaţie, vezi în jurul tău numai constrângeri: nu ai voie cu muzica tare – încalci legile; nu ai voie sa arunci hârtia pe jos – încalci normele... dar este atât de simplu să le împaci pe amândouă atunci când simţi libertatea trecând prin tot corpul tău....

DA, DA, DA.... SUNT LIBEEEEEEEEEEEEEEEEEER!!! :)