PROUD TO BE ME!

50 DE MOTIVE PENTRU A FI BĂRBAT!

1. Putem mânca o banană fără ca nimeni din jur să se gândească la porcării.

2. Convorbirile telefonice se sfârşesc în 30 secunde. 

3. Ne putem pişa oriunde.

4. Cei din jur nu se întreabă dacă avem ceva împotriva sexului oral.

5. Ideea unui joc video în care masacrezi un căteluş ne amuză. 

6. Cunoaştem cel puţin 20 de feluri în care se deschide o bere.

7. În filme doar femeile apar dezbracate.

8. Putem să ne întrecem care se pişă mai departe.

9. Lumea nu se opreşte din povestitul unui banc scârbos când trecem pe langă ei. 

10. O săptămână de vacanţă necesită doar o valiză.

11. Putem purta un tricou alb într-un parc de distracţii acvatice. 

12. Fotbalul de la tv.

13. Putem să ne dăm jos tricoul când e prea cald.

14. Nu trebuie să ne ocupăm de viaţa sexuală a prietenilor noştri. 

15. 80 % timp mai puţin petrecut în baie.

16. Prietenii noştri nu ne critică atunci când ne îngrăşăm sau când slăbim. Nici nu le pasă dealtfel.

17. Frizerul nu ne fură.

18. Nu plângem de fiecare dată când cineva plânge la tv.

19. Fundul nostru nu e un factor hotărâtor în timpul unui interviu de angajare.

20. Toate orgasmele sunt reale.

21. Putem merge la toaletă fără a fi însoţiţi de jumătate dintre prieteni.

22. Păstrăm numele de familie.

23. Suntem recompensaţi pentru orice remarcă cât de cât inteligentă. 

24. Înţelegem umorul. 

25. Suntem gata oricând în 10 minute. 

26. Lenjeria noastra intimă costa 10 lei setul de 3 perechi.

27. Niciunul dintre colegii de muncă nu ne face să plângem.

28. Nu trebuie să ne atingem de un fund păros în fiecare noapte.

29. Putem avea 35 ani şi să fim celibatari fără ca nimeni să remarce. 

30. Totul de pe feţele noastre are culoare naturală. 

31. Putem mânca ciocolată fără să luăm 3 kg imediat.

32. Putem să devenim preşedinţi. 

33. Nu ne interesează sentimentele celorlalţi. 

34. Ne gândim la sex 90% din timpul în care suntem treji.

35. 3 perechi de pantofi sunt suficiente. 

36. Putem spune orice fără să ne gandim la ce cred ceilalţi. 

37. Nu trebuie să facem curaţenie când vine cineva pe la noi. 

38. Putem să ne aşezăm cu genunchii depărtaţi. 

39. Părul cărunt aduce mai mult şarm.

40. Rochie de mireasa: 1.000 euro; chirie smoking: 50 euro.

41. Nu trebuie să ne dăm cu ceară fierbinte pe piele. 

42. Eurosport, Sport.ro, DigiSport, GSPTv etc. 

43. Putem vizita un amic fără să fim obligaţi să-i ducem un mic cadou.

44. Putem să ne cumpărăm un prezervativ fără ca farmacistul să-şi închipuie cum arătăm în pielea goală. 

45. Nu suntem obligaţi să pretindem că mergem să ne răcorim când ne ducem la toaletă. 

46. Putem încheia oricând o frază cu ”Ce pula mea!!!” în timpul unei discuţii. 

47. Nu ratăm nicio ocazie de a ne culca cu cineva din cauză că nu avem chef. 

48. Filmele porno sunt făcute dupa gustul nostru. 

49. Nu suntem obligaţi să ne amintim aniversările tuturor. 

50. Daca nu iubim o persoană, nu înseamnă că nu putem să ne culcăm cu ea.

 

OFICIAL MI-E BINE…

Dar şi neoficial, tot aşa îmi este... ţin să punctez asta deoarece, din spusele unora, las impresia că aş suferi... încă!  Pentru că ei nu mă cunosc îndeajuns de bine (deşi aşa cred), le spun clar şi răspicat: MI-E BINE!

Moralul mi-e ridicat, stima de sine la fel! Mi-am recăpătat încrederea, sunt optimist, debordez de energie pozitivă, toate lucrurile sunt viu colorate, pregătit oricând să ajut pe oricine are nevoie. Acum totul mi se pare aşa de uşor, încât nu mă mai grăbesc să ajung acolo, undeva. Am impresia că, dacă vreau, ajung într-o clipită. Mi-au crescut aripile din nou! Sunt pe val, ce să mai... Greu a fost, dar am reuşit. Simt că totul se va aranja. TREBUIE!!!

„Viaţa nu mai are rost când speranţa şi încrederea lipsesc. Trebuie să mergi înainte... deoarece când totul s-a prăbuşit şi când sufletul dobândeşte certitudinea că nimic nu mai foloseşte la nimic, că a ajuns la limită, poate îţi spui: la ce bun?”, Ioan Slavici

Ştiu, acum ar trebui să destăinui povestea mea de succes, cum am reuşit, dar nu cred că s-ar aplica pentru toată lumea. Aş putea spune doar că, dacă ai răbdare, totul se va rezolva. Şi ar mai trebui să accepţi situaţia în care te afli, să te uiţi atent la ce ai tu şi alţii n-au, la ce mai poţi pierde etc. Deci, cheia succesului este răbdarea, pentru că într-adevăr, timpul vindecă orice rană.

Acum, da, pot să privesc spre viitor... nu ştiu de ce a trebuit să dureze atât de mult... frică nu-mi este. Poate doar încăpăţânarea mea de a rămâne blocat în trecut... Ce vreau de la viitor?  Ce-mi lipseşte? Îmi lipseşte EA. Şi totuşi, câtă valoare are...
Vreau să am pe cine suna, să întreb ce mai face... vreau să ajung acasă şi să ne povestim nimicurile din ziua aceea... vreau să am cu cine merge la cumpărături, cu cine mă sfătui... vreau să am pe cine săruta dimineaţa, când mă trezesc... să-mi fac griji pentru ea când vine seara târziu... vreau să fac multe lucruri cu ea.

Te obişnuieşti cu unele lucruri, îţi intră în reflex şi atunci când îţi sunt luate, nu ştii cum să te descurci fără ele, eşti dezorientat. E ca şi cum ai lua jucăria preferată unui copil... dacă nu îi dai alta cel puţin la fel de atractivă, cu greu se va obişnui fără ea. 

Nu mă îngrijorez, îşi va face apariţia EA. Şi atunci când va fi să vină, îi voi arăta ceea ce am învăţat... sunt pregătit!

„Toţi avem propriile noastre maşini ale timpului. Unele ne duc înapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc înainte, se numesc visuri.”, Jeremy Irons

Da, MI-E BINE! Privesc cu încredere spre viitor, au dispărut norii negri de pe cerul meu. Cui să mulţumesc pentru asta? Mie, în primul rând... apoi, prietenilor mei (la cererea lor, îi nominalizez: Dragoş, Moshu, Mario, Alex, Cipi), care au avut răbdarea să mă asculte (au avut nevoie de muuuultă). Despre ei nu trebuie să vorbesc foarte mult, îşi ştiu valoarea şi ştiu cât înseamnă pentru mine. Aş mai mulţumi Facebook-ului, mi-a fost şi el de ajutor... mi-a umplut timpul, mi-a dat o ocupaţie pentru momentele de singurătate. Pentru cei care cred că i-am omis, îi rog a mă scuza. Să mă tragă de mânecă şi vom repara greşeala (dacă voi considera că am greşit, bineînţeles :D ).

 

- Nimic, nici chiar speranţa -

"Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!”
Alexandru Macedonski

JUST A STORY

Cu foarte mult timp în urmă, înainte ca lumea să fi fost creată, virtuţile şi viciile se plictiseau.

Într-o bună zi, toate viciile şi virtuţile s-au reunit şi au constatat că se plictiseau tot mai tare,ceea ce era de neconceput. 

Deodată, Ingeniozitatea a avut ideea să se joace de-a v-aţi ascunselea.

Cu toatele au admis că era o idee excelentă şi pe dată Nebunia strigă:

"Eu vreau să număr, eu vreau să stau la numărat!" 

Şi, după cum nimeni nu era destul de nebun ca să contrazică Nebunia, celelalte vicii şi virtuţi au fost de acord. Nebunia, acum rezemată cu faţa la trunchiul unui arbore, a început să numere: "1, 2, 3,..."

În timp ce Nebunia număra, celelalte vicii şi virtuţi au alergat ca să se ascundă.  

Tandreţea - pe cornul Lunii; Trădarea într-o grămadă de gunoaie; Duioşia s-a pitit printre nouri, iar Pasiunea în mijlocul pământului. Minciuna spunea că se va ascunde sub o piatră, dar s-a ascuns pe fundul unui lac. Avariţia s-a băgat într-un sac. 

Şi Nebunia continua să numere: "70, 71, 72,.."

Acum, toate virtuţile şi viciile erau deja ascunse, cu excepţia Iubirii. Nehotărâtă, Iubirea nu reuşea să se decidă unde anume să se ascundă. De altfel, nu era de mirare, pentru că ştim cu toţii cât de greu ne ascundem Iubirea. 

Nebunia: "98, 99!" 

Chiar atunci, pe când Nebunia urma să numere 100, Iubirea s-a ascuns într-o tufă de trandafiri. 

Nebunia: "100! Am pornit la căutat!"

Lenea a fost primul viciu descoperit pentru că nu avea nici măcar puterea să se ascundă. Apoi, Nebunia a reperat Tandreţea, ascunsă pe cornul Lunii şi Pasiunea din centrul pământului. Una câte una, toate viciile şi virtuţile au fost descoperite, cu excepţia Iubirii. 

Nebunia era disperată. Atunci, Invidia îi şopti Nebuniei: "Ţi-a mai rămas Iubirea pe care o vei găsi în tufa aceea de trandafiri."

Atunci, Nebunia înşfăcă o furcă şi împunse cu sălbăticie tufa de trandafiri până când un strigăt disperat sfâşie aerul. Iubirea ieşi cu mîinile acoperindu-i faţa. Printre degete curgea sânge. În furia ei, Nebunia îi înţepase ochii Iubirii.

"Ce-am făcut? Ce-am făcut?" striga disperată Nebunia. "Te-am orbit! Cum pot să-mi repar greşeala?"

Şi Iubirea îi răspunse: "Nu-mi mai poţi da ochii înapoi. Dar, dacă doreşti să faci ceva pentru mine, poţi să-mi fii ghid."

Şi, de atunci, Iubirea este oarbă şi este mereu însoţită de Nebunie.

 

LA CE BUN SĂ VISEZI?

"Îi trimit mesaj, invitând-o în oraş. Să vorbim. Să ne revedem... după 3 luni. Mă sună şi mă cheamă la ea, să nu aştept până se pregăteşte. Intru în cameră, ne sărutăm pe obraz ca vechi cunoştinţe şi ne îmbrăţişăm. Dar îmbrăţişarea nu vrea să se mai termine... niciunul din noi nu vrea să se retragă. Şi totuşi, după secunde ce par minute... Instantaneu, ne întrebăm dacă suntem bine... şi începem să facem schimb de informaţii, să umplem vidul dintre noi. Îi privesc ochii... dar nu îi mai cunosc. Unde sunt ochii cei de odinioară, care scânteiau, cei plini de viaţa? Şi, întrebând-o ce are, mi se destăinuie... este cu moralul la pământ. O ascult cu toată atenţia, încerc să îi transmit mesaje cât mai potrivite, încurajări, lucruri şi întâmplări care pe mine m-au ajutat...

Ok, plecăm de la ea, în cele din urmă… „Încotro?” o întreb… nehotărâtă, decid că ne-ar prinde bine o plimbare braţ la braţ, fără un traseul definit. De fapt, traseul este familiar, mai fusese parcurs cu ceva timp în urmă. Mergem agale, ne potrivim paşii. O îndemn să-mi povestească... orice lucruşor, orice trăire, orice... încerc să dirijez discuţia spre subiecte plăcute ei şi reuşesc, pentru moment, să o fac să zâmbească, să se detaşeze...

Ajungem înapoi, la ea... revine şi ea la starea iniţială. Ce să facem? Ne spunem „La revedere” sau mai stăm de vorbă? Ea nu vrea, nici eu. Ne aşezăm pe o băncuţă, ea îşi pune capul în poala mea şi... tăcere! Se uită la lună (înceţosată, ca şi sufletul ei), mai schimbăm o vorbă, îi mai repet cum trebuie să gândească pe viitor pentru a trece peste momentele grele… în tot acest timp, o sărut pe frunte, îi mângâi obrazul, ochii, buzele… se lasă pradă... închide ochii şi se răsfaţă... un gând răzleţ îmi spune că, dacă aş vrea, aş putea s-o sărut şi nu m-ar refuza... şi surâd uşor. Întrebându-mă, îi spun de gândul meu „mârşav” şi îmi confirmă, dând vina pe momentul de slăbiciune prin care trece…

Simţind că se apropie clipa inevitabilei despărţiri, mă decid să încerc să o conving, o dată-n plus, să vină la mine, să petrecem noaptea împreună. Răspunsul, ca de obicei, este categoricul NU. Şi începem discuţia în contradictoriu, desfinţîndu-i fiecare argument … până când, la un moment dat, aud un DA clar şi răspicat din gura ei, încât nici mie nu îmi vine să cred. O pun să repete, ca să fiu sigur… „Da, vreau! Ce atâta frică? Hai s-o facem!” şi pornim.

Pe drum apare o stânjeneală între noi… fiecare temându-se pentru lucruri total diferite, sechele din trecut. Ne întrebăm reciproc la ce ne gândim... amândoi suntem temători, dar din diferite motive. Totuşi, decide să gândească pozitiv: „Adi, eu nu vreau să cred că mă întorc în trecut, vreau să cred că este PREZENTUL!”. Pentru a scăpa de temeri, mă roagă să comandăm o pizza... în stilul ei caracteristic. Cum aş putea să o refuz?

Ajungem... deschid uşa, o invit înăuntru şi aştept reacţia ei... Îi place noul meu cuib!!! Pfiuuu, am scăpat de temeri. Face turul apartamentului iute... apoi sare în pat, ghemuită. Mă aşez lângă ea, o mângâi, o întreb dacă este ok... încet, încet se linişteşte. Şi trecem la comandat pizza: „Asta nu e bună! Asta costă prea mult! Asta nu are caşcaval ca cealaltă... tu ce zici?”. Vechile metehne pier greu... avem un deja vu amândoi, dar ne place!

Ne schimbăm în pijamale şi trecem la calculator... ea trebuie să tehnoredacteze ceva pentru a doua zi, eu o supraveghez îndeaproape. Luăm o pauză, ne suim în vârful patului, cu pizza între noi şi ne invităm unul pe altul... o savurăm, bucată cu bucată... cred că orice pizza ar fi fost delicioasă în momentele acelea. Şi revenim la calculator. Ea tastând, eu în spatele ei, încercând să o simt cât mai aproape... îmi fac curaj şi o sărut pe gât... tresare, dar nu se sperie... freamătă... îi caut buzele şi, în sfârşit, acestea se întâlnesc într-un sărut lung, pătimaş. Mă opresc, speriat de gândul că a doua zi va dispărea şi voi tânji după ea din nou şi dacă voi încerca să mă apropii de ea, mă voi lovi de carapacea pe care şi-a construit-o special pentru mine. Ne liniştim, o las să-şi ducă la bun sfârşit sarcina...

Ne aşezăm în pat, ne privim prelung, simţim dorinţa din trupul celuilalt, dar ne e frică să facem ceva. Suntem amândoi confuzi, nu ştim cum să ne comportăm. Încerc să o privesc cu detaşare, să îi ofer liniştea de care are nevoie, să o detensionez, să mă detensionez, să o protejez cum doar eu ştiu. Îmi face plăcere să fiu iar protector. Sărim pragul şi ne sărutăm minute în şir, ne hârjonim, râdem, ne mângâiem, ne oprim... o dată, de două ori, de trei ori... până decidem că este vremea să dormim... şi, ca în vremurile bune, o îmbrăţişez! Ştiind regula, îşi lipeşte trupul de al meu. Şi adormim... sau încercăm. Adorm cu grijă... sunt agitat... nu vreau să o pierd, vreau să o simt permanent.

Aştept să sune telefonul... sau nu? Vreau să nu se mai termine noaptea asta. Şi totuşi... sună... e 6.45!"

Da, sună telefonul... şi deschid ochii... Ce-a fost asta? UN VIS??? Nuuuuuuu! De ce?

Sunt iar singur, plin de sudori... Vreau înapoi în vis, să mai dureze măcar câteva minute... ca să mă trezesc, să o pot săruta uşor pe frunte, să îi spun cât e de frumoasă, că o iubesc... 

Mda... începe o nouă zi, merg mai departe. O lacrimă vrea să alunece... dar o opresc! Asta e realitatea!

GLOBALIZAREA

Pornind de la prea celebrele expresii „Toţi bărbaţii sunt nişte porci... pentru că îşi înşeală iubitele/soţiile!” şi „Toate femeile sunt curve sau ciufute... pentru că te înşeală cu cel mai bun prieten, sau dacă nu te înşeală, nu-s mulţumite de tine, orice ai face pentru ele!”, m-au făcut să mă gândesc la faptul că s-a creat un soi de globalizare...

Fiecare persoană care a avut vreo experienţă eşuată în amor este gata să eticheteze aproape instantaneu rasa de sex opus ca fiind de cacao, de cea ma joasă speţă. De ce sunt aşa de virulent? Pentru că am fost introdus în grămada ordonată a bărbaţilor care înşeală, care încearcă să umble cu două deodată... am fost etichetat de o persoană care nu mă cunoaşte câtuşi de puţin. Este aşa greu de crezut că mai există persoane fidele?

Ajung să mă întreb... dacă tu, duduie, ai părerea asta, cum ai vrea să îţi deschizi sufletul făţă de un alt bărbat dacă din primul moment întrezăreşti posibilitatea ca el să aibă o alta? Sau, convingându-te, în cele din urmă, că e „solo” şi poate nu-ţi va putea răspunde la apel sau mesaj, ce vei face? Vei fugi cu gândul că e cu o alta? Îţi vei frânge mâinile de disperare? Cum vei reuşi să clădeşti o relaţie pe neîncredere?

Şi, pentru a nu fi etichetat ca fiind misogin, voi da un exemplu şi despre un „frate” de-al meu... necăjit că l-a lăsat muierea cu buza umflată. Din momentul acela, toate femeile au devenit pentru el curve, vaci, împuţite şi mai ştiu eu cum... (excepţie făcând surorile şi mama, bineînteles). Păi tu, băi dobitocule, ce vei face când ea, cea care merită o şansă, va încerca să se apropie de tine şi tu o vei „alinta” cu cuvintele de mai sus? Sigur o vei cuceri din prima...

De ce este aşa de greu să renunţăm la globalizarea sexului opus în urma eşecurilor personale? De ce nu vrem să fim optimişti, să gândim că un şut în fund e un pas înainte? Haideţi să privim la cei norocoşi... să ne bucurăm pentru ei şi să învăţăm de la ei.

Da, fiecare dintre noi crede că merită ce este mai bun pe lumea asta, că norocul l-a ocolit şi de data asta... dar de ce să îngropăm optimismul? Ce altceva ţi-ar mai rămâne? Speranţa? Eu cred că cele două merg mână în mână, nu se poate una fără alta.

Să nu mai globalizăm, să nu mai etichetăm, chiar de-ar fi să se facă o mare gaură în pământ. Hai să zâmbim în schimb, pentru că, vorba aia, nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău. Şi să dăm o şansă celui ce s-a îndrăgostit, nu? Ce ziceţi?

BUZELE EI

Ce este un sărut? Un sărut este o infininate pentru că doi nu se imparte la nimic, este contracţia gurii cauzată de expansiunea inimii, este reacţia rezultată din interacţia a două inimi, este un credit pentru că este profitabil când se întoarce, este acel lucru pentru care întotdeauna cererea este mai mare decat oferta... pare sa fie o variabilă necunoscută, la câte definiţii se găsesc... Cu toate acestea, un lucru e sigur: pentru un sărut este nevoie de buzele a două persoane (un EL şi o EA, un EL şi un EL, sau o EA şi o EA). De buzele mele nu vreau să vorbesc pentru că nu vreau să spulber misterul :)), rămâne să descriu descriu buzele EI.

Buzele ei sunt senzuale, gingașe, blânde... sunt feminine, pline de dorinţă, misterioase. Dacă ştii să primeşti un sărut de la ele, te vei îndrăgosti cu viteza lumnii. La fiecare atingere a lor, te vor duce mereu în lumea magică a norilor, te vor purta pe tărâmuri de vise, în poveşti cu Ilene Consânzene şi Feţi Frumoşi, îţi vor dărui aripi măreţe iubirii tale.

De vei şti să te porţi cu ele, te vor răsplăti pe măsură. De le vei strivi între ale tale buze, vor şti să îţi ofere tot ce ai nevoie pentru a te simţi împlinit.

Primul sărut nu se uită niciodată, nu? Sărutând astfel de buze, vei spune că fiecare dată e prima dată.

Aceste buze... le doresc. Vreau să mă arunce în lumea aceea de poveste.

Aş vrea să fiu trandafir... l-aș întreba dacă nu-l doare atingerea buzelor ei.

Aş vrea să le sărut!

:D&blush