OFICIAL MI-E BINE…

Dar şi neoficial, tot aşa îmi este... ţin să punctez asta deoarece, din spusele unora, las impresia că aş suferi... încă!  Pentru că ei nu mă cunosc îndeajuns de bine (deşi aşa cred), le spun clar şi răspicat: MI-E BINE!

Moralul mi-e ridicat, stima de sine la fel! Mi-am recăpătat încrederea, sunt optimist, debordez de energie pozitivă, toate lucrurile sunt viu colorate, pregătit oricând să ajut pe oricine are nevoie. Acum totul mi se pare aşa de uşor, încât nu mă mai grăbesc să ajung acolo, undeva. Am impresia că, dacă vreau, ajung într-o clipită. Mi-au crescut aripile din nou! Sunt pe val, ce să mai... Greu a fost, dar am reuşit. Simt că totul se va aranja. TREBUIE!!!

„Viaţa nu mai are rost când speranţa şi încrederea lipsesc. Trebuie să mergi înainte... deoarece când totul s-a prăbuşit şi când sufletul dobândeşte certitudinea că nimic nu mai foloseşte la nimic, că a ajuns la limită, poate îţi spui: la ce bun?”, Ioan Slavici

Ştiu, acum ar trebui să destăinui povestea mea de succes, cum am reuşit, dar nu cred că s-ar aplica pentru toată lumea. Aş putea spune doar că, dacă ai răbdare, totul se va rezolva. Şi ar mai trebui să accepţi situaţia în care te afli, să te uiţi atent la ce ai tu şi alţii n-au, la ce mai poţi pierde etc. Deci, cheia succesului este răbdarea, pentru că într-adevăr, timpul vindecă orice rană.

Acum, da, pot să privesc spre viitor... nu ştiu de ce a trebuit să dureze atât de mult... frică nu-mi este. Poate doar încăpăţânarea mea de a rămâne blocat în trecut... Ce vreau de la viitor?  Ce-mi lipseşte? Îmi lipseşte EA. Şi totuşi, câtă valoare are...
Vreau să am pe cine suna, să întreb ce mai face... vreau să ajung acasă şi să ne povestim nimicurile din ziua aceea... vreau să am cu cine merge la cumpărături, cu cine mă sfătui... vreau să am pe cine săruta dimineaţa, când mă trezesc... să-mi fac griji pentru ea când vine seara târziu... vreau să fac multe lucruri cu ea.

Te obişnuieşti cu unele lucruri, îţi intră în reflex şi atunci când îţi sunt luate, nu ştii cum să te descurci fără ele, eşti dezorientat. E ca şi cum ai lua jucăria preferată unui copil... dacă nu îi dai alta cel puţin la fel de atractivă, cu greu se va obişnui fără ea. 

Nu mă îngrijorez, îşi va face apariţia EA. Şi atunci când va fi să vină, îi voi arăta ceea ce am învăţat... sunt pregătit!

„Toţi avem propriile noastre maşini ale timpului. Unele ne duc înapoi, se numesc amintiri. Unele ne duc înainte, se numesc visuri.”, Jeremy Irons

Da, MI-E BINE! Privesc cu încredere spre viitor, au dispărut norii negri de pe cerul meu. Cui să mulţumesc pentru asta? Mie, în primul rând... apoi, prietenilor mei (la cererea lor, îi nominalizez: Dragoş, Moshu, Mario, Alex, Cipi), care au avut răbdarea să mă asculte (au avut nevoie de muuuultă). Despre ei nu trebuie să vorbesc foarte mult, îşi ştiu valoarea şi ştiu cât înseamnă pentru mine. Aş mai mulţumi Facebook-ului, mi-a fost şi el de ajutor... mi-a umplut timpul, mi-a dat o ocupaţie pentru momentele de singurătate. Pentru cei care cred că i-am omis, îi rog a mă scuza. Să mă tragă de mânecă şi vom repara greşeala (dacă voi considera că am greşit, bineînţeles :D ).

 

- Nimic, nici chiar speranţa -

"Nimic, nici chiar speranţa în suflet nu mai cântă
Când mut e viitorul şi aripa ţi-e frântă...
Departe laşi în urmă al visurilor rai...
Şi lacrima, chiar dânsa, când pică pe hârtie,
E rece ca îngheţul din inima pustie
De florile din mai!
Nimic, nici chiar speranţa în ochi nu licăreşte
Când ziua după ziuă bolnavă se târăşte...
Şi poate ca să fie de aur cerul plin,
Şi poate s-aibă stele albastra adâncime,
Verdeaţă nouă, câmpul, pădurea, -ntunecime
Şi râul alb, — suspin!
Nimic, nici chiar speranţa în groapă după tine
Atunci nu mai voieşte să vie, — şi nu vine!...
Şi poate ca să fie orice după mormânt:
Dreptate omenească făcută unui nume,
O viaţă viitoare, şi-n tainica ei lume
Noi aripi, — nou avânt!”
Alexandru Macedonski