ALERGOTURĂ

Alergotura de 10 km… nu orişice tură! Cum de mi-a trăznit această idee? Pentru că am dat de un grup de persoane care au dorit să facă o faptă bună şi să ajute o casă de copii... iar eu am vrut ca, pentru prima dată, să particip alături de ei la această minune.

Deci, azi, la ora 7 şi ceva... cu ochii lipiţi de somn, înjurând blestematul de telefon, m-am dat jos din pat cu gândul că voi alerga. Ţinta era să alerg cât mai mulţi kilometri... şi dintr-o dată m-au luat emoţiile. Nu ştiu nici acum motivul... oricum, până am ajuns la locul de start, au trecut toate.

Ora 10.00! concurenţii s-au adunat la start. Primii concurenţi care pleacă sunt cei cu bicicletele. La 5-10 minute după ei se dă startul alergătorilor. Mă uit în jur... fel şi fel de participanţi... unii profesionişti, alţii amatori. Fiecare cu ţelurile lui. Al meu? Să alerg o distanţă cât mai lungă. Cu o săptămână înainte îmi depăşisem limit: alergasem cca. 5 km. Eu, cel care nu alergasem niciodată mai mult de 2, maxim 3 km. Aşa că azi îmi impusesem să alerg mai mult cu un pas de 5 km.

START! Am plecat în cursa... vieţii! Las în urmă primul colţ, Universitatea de Vest... ajung şi la stadion... şi nicio urmă de oboseală. Să mai alerg, zic. Doar limita minimă e de 5. Să nu mă las... mi-am impus un ritm, să mă ţin de el. Şi am ajuns la 5 km... am făcut şi pasul în plus... să mai alerg? Daaaaa!!! Gândurile mele nu se îndreaptă spre oboseală... acum e momentul de a face puţină ordine printre ele... şi, fără să realizez, la o cotitură, o domniţă îmi arată pe o plăcuţă că mai sunt 2 km!!! Woooow! Stai să mă dumiresc! Văd bine?!? Am alergat 8 km??? C’mooon... hai că mai pot! Încă puţin şi termin cursa! Şi îmi reiau şirul gândurilor aleatoare, numai cel legat de oboseală să dispară. Pas cu pas, se zăresc străzi din ce în ce mai apropiate de finish... şi încerc să măresc tempo-ul... numai pentru a scoate şi mai mult din mine. Ultimul viraj... apare linia dreaptă... Cătălin, la final, mă aşteaptă cu o îmbărbătare... Ultimii paşi... FINISH! Gataaaa!!! Am alergat 10 km... Timpul: 1:00:05! Pentru asta, primesc o diplomă şi o medalie... Excelent! Dar nu pentru asta am alergat atât! În primul rând, pentru copii aceeia... şi în al doilea rând, pentru mine! Am zis, ca să nu supăr cele două părţi, că pentru ei am alergat 5 km iar pt mine tot atât!

Concluzia? Sunt mândru, chiar foarte mândru, că un sedentar şi un fumător înrăit, ca mine, a reuşit să nu se oprească deloc. Deci, de azi nu mai am voie să zic „NU POT!”. Tot aşa cred că vor spune şi mulţi dintre cei care s-au alăturat acestei cauze!

Clasamentul şi poze găsiţi AICI :D