GOANA DUPA ILUZII

     Competiţie.... aş spune că e o caracterizare generală a stării oamenilor din ziua de azi şi mi se pare genială. Oriunde te duci, orice întrebi sau orice vezi te duce cu gândul la acest cuvânt: COMPETIŢIE.

     De mici, încă de la grădiniţă, învăţăm să fim ambiţioşi, să fim mai cuminţi decât ceilalţi copii. Ajunşi la şcoală, această problemă devine mai apăsătoare cu cât înaintăm în vârstă – să ai note mai bune, dacă se poate să fii no. 1 – să fii manierat, să nu te implici în bătăi etc. Totuşi, competiţia se dezvoltă pe toate nivelurile: şcoală, sport, artă, fashion etc. Concursuri peste concursuri... Cum să pierzi tu un joc? Sau cum să nu ai şi tu nu ştiu ce haină ca X-uleasca... sau chiar mai cool ca a ei!!! La festivalul de recitat poezii cade greu dacă ai luat locul doi, locul I revenind rivalei de moarte... Aşa am fost învăţaţi de părinţi, cu voia sau fără voia lor, prin ştiinţă sau neştiinţă... şi e un lucru bun! S-ar părea că doar pe timpul facultăţii se mai diminuează competiţia (pentru unii): e vremea distracţiei, a marilor descoperiri (sau nu?!?), a delăsării parţiale/totale. Nu te mai interesează decât să iei nota de trecere... Să fie momentul de linişte dinaintea furtunii?

     Se ascute lupta atunci când termini facultatea, îţi iei o slujbă, îţi întemeiezi o familie, apare copilul/copiii... şi atunci să vezi competiţie. Ai ambiţia să prinzi cel mai bine plătit serviciu, să urci cât mai repede în ierarhie, să scoţi şi din piatră seacă orice bănuţ posibil ca să îţi faci viaţa cât mai frumoasă (ţie şi familiei)... Unii vor spune că nu lucrează pentru bani, că tot ceea ce fac, fac din plăcere, că banii nu au valoare. Dooooh! Dacă e aşa, de ce nu se mulţumesc cu mai puţin? De ce aleargă întotdeauna pentru şi mai mult? Ştiu că e o vorbă prin domeniul economiei care zice: cu cât ai mai mulţi bani, cu atât cheltui mai mulţi (ori ceva de genul. Cine o ştie, să mi-o zică şi mie :D).

     Competiţie... daaaaaaa, peste tot vezi asta! Nu-i de mirare, doar trăim în secolul vitezei. Alergăm înnebuniţi după faimă, glorie, dar în mod special, după BANI, încât uităm a mai fi oameni. Cum facem asta? Inconştient, zic eu... Dăm din coate să răzbim în lumea asta insensibilă, încât uităm de cei din jurul nostru, cei dragi nouă (ca să nu vorbesc de un necunoscut)!

     Cum să îţi treacă prin gând să ajuţi un necunoscut atunci când îl vezi căzut pe stradă? Sau o bătrânică, încercând să urce în tramvai sau care trage după ea sacoşa cu cumpărături de la piaţă? Ori o domnişoară care este tâlhărită în plină zi? În sinea ta, îţi repeţi, ca pe o scuză puerilă, că pe tine nu te-a ajutat nimeni... să se descurce fiecare cum poate!

     Visezi la concedii în străinătate, sejururi în Alpi, plimbări cu gondola prin Veneţia, o excursie la piramide sau mai ştiu eu unde te poartă imaginaţia! Visezi la toate acestea, meritat, ca să îţi poţi trage răsuflarea după eforturile înzecite. Crezi că aceste scurte escapade din rutină te pot apropia de cei dragi? Pe moment, poate îi ai aproape! Dar când se termină? Ai şters cu buretele îndelungatele zile, unde 15-20 ore/zi eşti plecat cu gândul sau cu trupul prin pitorescul meleag al muncii!

     Oare dacă eşti bogat eşti fericit pe deplin? Câţi oameni bogaţi sunt fericiţi cu adevărat? De ce nu se arată şi partea „nevăzută” a banului? Căci banii nu aduc fericirea (şi cârcotaşii vor comenta că o întreţin)... fericirea se află în noi, în lucruri mărunte, simple... cât mai simple!!!

     Opreşte-te din alergat!!! Trage-ţi răsuflarea! Priveşte omul! Priveşte-i în suflet! Simte-l! Vezi ce vrea cu adevărat, nu ce spune... Ajută-l! Nu-l lăsa să plece cu impresia că nici pe el nu l-a ajutat nimeni la greu... astfel, el, la rândul lui, va ajuta un altul. Şi aşa, puţin câte puţin, pas cu pas, lumea va deveni mai bună!

OPREŞTE-TE din goana după iluzii!