Eşti bolnav... te doare o măsea, te doare spatele, te doare o mână, un picior... te duci la medic şi te vindecă. Poate! Te doare sufletul... niciun medic nu te poate vindeca... nu are niciun medicament pe care să ţi-l prescrie ca să-ţi aline suferinţa. Medicamentul potrivit pentru astfel de „durere” este simplu: DRAGOSTE!
Dragostea este ceva sublim, puternic... îţi dă aripi... te înarmează cu un curaj nebun... în numele ei poţi urca şi cele mai înalte culmi de munte... poţi traversa oceane... Dragostea te trezeşte dimineaţa bine dispus, după amiaza te face să uiţi de stres şi îţi şterge oboseala, seara te pune la somn cu zâmbetul pe buze iar noaptea îşi trimite doar vise frumoase! Căci aşa e ea... un miracol!
Când nu ai parte de aşa ceva, parcă nimic nu mai este la locul lui... nu te mai interesează nimic (nici chiar banii) nu mai ai poftă de viaţă... doar vegetezi... şi, ca să reuşeşti să scapi de acest hău, cauţi cu disperare, în stânga şi-n dreapta, ajutorul celor dragi... cerşeşti atenţia lor în cele mai inedite modalităţi... eşti într-o goană avidă după companie. Asta până când reuşeşti din nou să dai de dragoste... căci tare preţioasă mai este.
Ştiţi care este singurul lucru „negativ” pe care ţi-l aduce dragostea? Faptul că nu mai eşti atent la nevoile altora... îţi creezi propria ta lume, eşti high... iar problemele celor care contează pentru tine le minimalizezi... o ştiu din proprie experienţă... iar acum îmi pare rău că nu am acordat o mai mare atenţie acestui fapt. I-aş cere scuze unei persoane dragi mie care, într-un moment greu din viaţa ei, „a cerut” ajutor şi eu nu am fost atent... ar fi trebuit să realizez că este necesar să îmi fac simţită prezenţa mai des, să fiu lângă ea mai des, să îi ofer umărul de care avea atâta nevoie... dar dragostea nu m-a lăsat să văd câtă nevoie avea de mine decât atunci când lucrurile se calmaseră pentru eaL
Cu dragostea nu-i de joacă. Apare acolo unde nici nu crezi că este posibil. Poate fi lângă tine, poate fi la mii de kilometri distanţă. Aş putea spune că dragostea nu poate fi răpusă de distanţă... dar aş vorbi în necunoştinţă de cauză... doar din ce aud... Este posibilă dragostea între două persoane care nu s-au văzut niciodată sau doar de câteva ori, tot la fel cum este posibilă dragostea între două persoane care sunt împreună de atâta timp încât au uitat de când s-au cunoscut (ăsta ar fi idealul). Opus acestei situaţii este dragostea neîmpărtăşită... Cea mai grea situaţie, părerea mea. Poţi iubi la infinit o persoană... dacă nu-ţi întoarce sentimentul (măcar un procent infim din ceea ce oferi tu)... e degeaba.
"Vrei să fii iubit, iubeşte!" – Seneca
Revenind la paragraful iniţial, aş spune că şi atunci când ai dureri fizice, dragostea ţi le poate alina mult mai bine şi mai rapid decât orice alt medicament prescris de medic.
Atunci, de ce, când o avem, nu o preţuim?
Suntem oameni, supusi greselii. Si ne dorim mereu mai mult decat ceea ce avem. Si nicio lectie de viata nu ne invata sa pretuim suficient dragostea. Iar dragostea neimpartasita exista din cauza ca unii se incapataneaza sa tina ochii inchisi si sa nu vada ca sunt iubiti.
RăspundețiȘtergere