MUZICA ÎN VIAŢA MEA

   Mi-a plăcut muzica… muzică de calitate. Să fi fost prin generală când mi-a trecut prin cap ideea că ar fi minunat să ştiu a cânta la un instrument… oricare ar fi acesta. Vroiam  să am ceva ieşit din comun faţă de ceilalţi. Aşa că am început, sfios, să alerg după tot felul de instrumente: un pian, un acordeon, o tobă... orice, numai să descopăr cu ce m-aş identifica mai bine... cu unele am petrecut câteva zile, cu altele luni de zile, dar niciodată mai mult!

   Până am descoperit chitara! Şi am început s-o studiez... la început îi atingeam corzile timid, cu frică, să nu se rupă. Aş putea spune că a fost magie din prima clipă! Timpul şi-a spus cuvântul şi cu fiecare zi în compania ei deveneam tot mai îndrăzneţ, ciupeam cu mai mult curaj corzile iar sunetele care ieşeau aveau tot mai mare tărie... deveneam încet un întreg. Vremea însă nu a fost răbdătoare nici cu mine, nici cu chitara. Sunetele nu mai reuşeau să fie atât de frumoase, corzile se încăpăţânau să mai asculte comenzile degetelor mele. Mă încăpăţânam să scot ceva frumos... undeva trebuia să existe o imperfecţiune, un acord nelalocul lui care să strige întreg farmecul melodiei. S-au rupt corzile... le-am înlocuit, cu gândul că nu se cuvine a renunţa aşa uşor la draga mea chitară! Dar nici cele noi nu vroiau să facă armistiţiu cu cele vechi! Se răzvrăteau şi ele! Degeaba mă supăram eu... nu puteam să renunţ... nu aşa uşor! Nu acesta e felul meu de a rezolva problemele! Îi vorbeam, îi acordam toată atenţia mea... şi reuşeam să mai arunc în eter acele sunete minunate. Până la o nouă răzvrătire... până când nici degetele nu mai vroiau să lucreze pentru chitară.

   M-am oprit! Am pus chitara la loc de cinste! Am hotărât că e momentul să se odihnească... atât chitara, cât şi degetele! Să aibă timp de respiro, să le dau libertatea de alegere... dar nu s-au m-ai întâlnit! Chitara s-a umplut de praf, dar degete încă tânjeau după atingerea corzilor, mie mi-era dor să mai aud sunetele provocate de acest tandem! Şi am zis că trebuie să fac ceva... ce instrument să vă dau eu vouă, degetelor? Uite o vioară! E bine? Am luat-o uşor, temător, şi am studiat-o! Am lăsat degetele să alunece peste coardele ei şi am simţit fiorii de altă dată! Uitasem ce bine este! Eram atent şi la cel mai mic detaliu! Da, se pare că nu se resping! Dar sunt la început de drum şi, ca orice început, totul este anevoios. Am însă încredere că vor face pereche bună, presimt acest lucru! Tot secretul este să aibă răbdare!

    Tot ce-mi rămâne de făcut este să fiu destul de inteligent să nu se mai întâmple ca în cazul chitarei! Să văd ce îi trebuie vioarei ca să însoţească degetele pentru totdeauna!