GAME ON!

   Prefer misandrele (dacă nu ai habar cine-s ele, fă ca mine şi uită-te-n DEX :D) în locul prefăcutelor! Pentru că aş putea să combat ideile primelor, dar rămân fără grai în ceea ce priveşte comportamentul celor din urmă.

   Aş zice că nu m-aş simţi comfortabil să fac parte dintr-un joc fără a şti... sau într-un joc ale cărui reguli se modifică fără a se anunţa! Căci, dacă habar n-ai de el, unde-i bucuria? Chiar de n-aş fi un bun combatant, mi-aş da silinţa să-l fac pe cât posibil mai antrenant, doar de aceea am fost inclus, nu?

  Dar aşa frumos devine când ai aflat de vicleniile creatorului... Aş vrea de nenumărate ori să mă opresc, dar nu mă lasă drăcuşorul şi-mi şopteşte „Intră-n joc!”... însă mă sfătuieşte să nu cumva să pomenesc organizatorului că i-am descoperit mârşevia... vrea să-i dau falsa impresie de supremaţie. De abia acum devine mai interesant jocul.

  Tu, cel ce-ai hotărât să-ţi creezi propriul joc, cu propriile reguli, fără să anunţi participanţii, ai avut un avantaj imens... dar l-ai pierdut subit în momentul în care jucătorii au cunoştinţă de reguli! Te voi lăsa să îţi faci jocul, să conduci ostilităţile, îţi voi da sentimentul de siguranţă, de superioritate, pentru ca, atunci când jocul se va apropia de sfârşit, să îţi dau lovitura de graţie. Cum este să te trezeşti ca, din postura de vânător, să te transformi în vânat?

  „Nu-i frumos ce faci!” îmi zice îngeraşul la cealaltă ureche! Însă o altă opţiune pentru a da o lecţie unor astfel de jucători există? Ce poate fi mai neplăcut decât să fii bătut la propriul joc cu propriile-ţi arme!?!